Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 416 alin. 1 C. proc. civ., că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. În speță, raportat la motivul de recurs invocat – că în mod greşit instanţa a constatat perimarea recursului, întrucât în partea finală a cererii de recurs a fost solicitată judecata în lipsă, potrivit dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ., şi că instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului – instanța supremă a apreciat că ”în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.”.

(Decizia nr. 377 din data de 15 februarie 2018 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect perimare)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.