ICCJ. Competenţă soluţionare cerere de abţinere formulată de toţi asistenţii judiciari


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în cazul formulării de către toţi asistenţii judiciari din cadrul unui tribunal a cererilor de abţinere, competentă material să soluţioneze cererile de abţinere este curtea de apel în a cărei rază teritorială funcţionează respectivul tribunal (conform art. 50 alin. 2 C. proc. civ.). În speţă, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, este irelevantă distincția curţii de apel între sfera sintagmei „compunerea instanței” și cea a sintagmei „constituirea instanței”, ajungând la concluzia greșită că „alcătuirea” completului de judecată la care se referă art. 50 alin. 2 C. proc. civ. ar avea în vedere doar situația în care la nivelul instanței nu ar funcționa un număr suficient de judecători.

(Decizia nr. 219 din data de 25 ianuarie 2018 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect revizuire)