Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu se poate reţine teza nelegalei citări şi, pe cale de consecinţă, a vicierii procedurii de comunicare a hotărârii judecătoreşti care se contestă în recurs, în situaţia în care recurentul a solicitat ca actele de procedură să-i fie comunicate la un domiciliu ales, respectiv Cabinetul său de avocatură, B., situat în (…), însă, toate citaţiile, inclusiv comunicarea sentinţei de fond au fost trimise pe adresa sa de domiciliu, din (…). Conform art. 155 alin. 1 pct. 6 teza I C. proc. civ. („persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, dacă acestea locuiesc acolo efectiv„) şi art. 158 alin. 1 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156 C. proc. civ.

În speţă, recurentul avea obligaţia să indice persoana care primeşte actele de procedură, iar din înscrisuri nu rezultă că s-a conformat dispoziţiilor legale analizate. De altfel, se constată că recurentul nu a susţinut că nu locuieşte la adresa de domiciliu, astfel că nu există nicio excepţie de la această regulă, chiar dacă cabinetul de avocatură este deschis pe numele acestuia.

(Decizia nr. 956 din data de 8 martie 2018 pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect contestare raport ANI)