Guvernul cedează din instituţiile subordonate


images

Ordonanţa de urgenţă privind reorganizarea administraţiei publice centrale a fost adoptată de Camera Deputaţilor. Prin aceasta s-a stabilit ca Autoritatea pentru relaţii interetnice să se afle în subordinea Camerei Deputaţilor, iar Agenţia Naţională pentru Romi supusă Senatului.

Actul a fost aprobat cu amendamentele care prevăd trecerea acestor instituţii de sub autoritatea Guvernului în subordinea Senatului sau Camerei Deputaţilor.

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din 1989, ce până acum era organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este trecut în subordinea în cea a Senatului, schimbându-şi denumirea în  Autoritatea pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Tot în subordinea Senatului trece şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu această ordonanţă de urgenţă, Senatul fiind decizională.