Guvernul ar putea amâna cu şase luni plata contribuţiilor TVA şi a impozitului pe profit


Guvernul ar putea amâna cu şase luni, pentru 1 iulie, plata contribuţiilor, a TVA şi a impozitului pe profit în contul unic de la Trezorierie, arată un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, publicat în dezbatere de Ministerul Finanţelor.

Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se reglementează prorogarea termenului de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018”, arată proiectul de act normativ.
Motivele care au stat la baza acestei decizii au fost ”modificările legislative în domeniul fiscal adoptate recent care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative şi de plată”, arată nota de fundamentare a documentului.

În plus, autorii proiectului de act normativ motivează prin faptul că trebuie evitat ”riscul efectuării plăţii obligaţiilor fiscale datorate organului fiscal central, după 1 ianuarie 2018, prin utilizarea celor două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017, cu consecinţa depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligaţiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilităţii plăţii, precum şi în vederea protejării interesului contribuabililor, raportat la buna lor credinţă”.