A fost adoptată OUG pentru constituirea Comisiei privind adoptarea monedei euro


Guvernul a adoptat în şedinţa o Ordonanţă de ugenţă privind constituirea Comisiei Naţionale de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului. Potrivit deciziei, comisia va fi condusă de doi co-preşedinţi – premierul şi preşedintele Academiei Române – şi de doi vicepreşedinţi – guvernatorul BNR şi un vicepremier cu atribuţii în acest domeniu.

“În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o OUG prin care s-a decis constituirea Comisiei Naţionale de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro. Această comisie va pregăti calendarul intrări României în mecanismul de supraveghere şi adoptare a monedei euro, precum şi toate acţiunile necesare pentru pregătirea economiei şi societăţii româneşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.