A fost adoptat proiectul de Lege privind internshipul


A fost adoptat proiectul de Lege privind internshipul, urmând ca acesta să fie trimis in Parlament cu propunerea de adoptare în procedură de urgență, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Potrivit proiectului:
– tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni;
– pe parcursul unui an calendaristic, în funcție de numărul de salariați angajați cu contracte de muncă, organizația gazdă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajați;
– internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizație lunară netă de internship, din partea organizației gazdă, cel puțin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată;
– activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus;
– este interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship;
– internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship;
– pe perioada derulării programului de internship organizația gazdă are obligația asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului care nu are calitatea de asigurat și a plății contribuției aferente;
– persoanele juridice care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, după îndeplinirea obligației de menținere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni.