Firmele de construcţii solicită Guvernului subvenţii şi facilităţi fiscale!


Reprezentanţii Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii (FPSC) au avertizat că actuala criză din domeniul construcţiilor ar putea împringe economia în recesiune, şi cer Guvernului subvenţii şi facilităţi fiscale pentru a putea mări salariile muncitorilor din construcţii şi a opri exodul angajaţilor în străinătate, precum şi un salariu minim în construcţii de 500 de euro, la o impozitare totală de 20%, redusă de la circa 45% în prezent.

În primele nouă luni, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).