Executivul susţine programul de Internship guvernamental


Executivul susţine programul de Internship guvernamental, dovadă fiind faptul că faţă de ediţia 2017, când au fost alocate 100 de locuri, anul acesta numărul participanţilor este de 200, a afirmat premierul.

“Mă bucur să fiu astăzi aici alături de atât de mulţi tineri valoroşi şi bine pregătiţi. Spun acest lucru pentru că ştiu că astăzi sunteţi aici în urma unei selecţii riguroase şi a unei competiţii strânse, 200 de locuri şi 3.000 de candidaţi care au depus aplicaţii online. Mă bucură foarte mult prezenţa voastră aici şi vreau să vă asigur că Guvernul României susţine acest program şi vă susţine pe voi toţi. Lucru, de altfel, demonstrat şi de faptul că am dublat numărul de locuri, de la 100 de locuri în 2017 la 200 de locuri anul acesta”, a declarat premierul.