După 60 de ani de la momentul la care comuniștii au confiscat sau naționalizat imobilele românilor, ai crede că acesta este un capitol închis. Realitatea ne arată că el este mai actual ca oricând, pentru că, după un sfert de secol de când  s-au formulat cereri în baza legii 18/1991 sau 10/2001 pentru reconstituirea dreptului de proprietate, fie nu au primit niciun răspuns, fie statul a suspendat emiterea hotărârilor de validare până la centralizarea tuturor datelor.

Și uite așa am ajuns în anul de grație 2017 când, la 1 ianuarie, ar fi trebuit ca această centralizare să ia sfârșit și cererile celor îndreptățiți să fie soluționate.  Doar că… surpriză! La 21 decembrie 2016 Guvernul decide prin OUG 98/2016 să își mai acorde un an pentru rezolvarea acestei probleme. „Ai puțintică răbdare, monser” ar zice Trahanache, cum nici nu știm când a trecut un sfert de secol, ca mâine mai trec încă 25 ani și poate atunci vom încheia și acest capitol.

Caz practic

 În 1991 S.M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. În martie 2004 i se emite un titlu de proprietate pentru o parte dintre terenurile revendicate. Petenta a formulat din nou cerere solicitând reconstituirea și pentru diferența de teren. Din 2004 și până în 2014 nu  a primit niciun răspuns la cererea sa și a decis să acționeze în judecată Comisia locală de fond funciar, solicitând instanței să i se reconstituie dreptul de proprietate.

Instanța i-a respins cererea ca prematur introdusă motivat de faptul că art. 7 din legea 165/2013 a stabilit că, până la întocmirea situației centralizatoare, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare, eliberarea titlurilor de proprietate și punerea în posesie. Totodată, art. 11 din legea 165/2013 a stabilit inițial că cererile de restituire se vor soluționa până la 1 ianuarie 2016 și în prezent termenul este de 1 ianuarie 2018.

Împotriva acestei sentințe, petenta a declarat apel în cadrul căruia instanța din oficiu a decis sesizarea CCR invocând excepția de neconstituționalitate a art. 7 și 11 din legea 165/2013 pe motiv că încalcă accesul liber la justiție și aplicare cu prioritate a tratatelor internaționale la care România este parte.

Ce a decis CCR?

CCR a emis Decizia 44/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 211 din 28 martie 2017. De la sesizarea CCR din aprilie 2016 a apărut OUG 98/2016 care a prorogat termenul de la 1 ianuarie 2017 la 1 ianuarie 2018, astfel încât CCR se va raporta la acest ultim termen.

Legea 165/2013 a apărut în urma unei decizii CEDO prin care s-au suspendat timp de 18 luni analizarea cauzelor privind reconstituirea dreptului de proprietate, urmând ca statul să creeze un cadru legal previzibil, termene realiste și sancțiuni pentru nerespectarea lor.

Inițial legea a stabilit termenul administrativ de soluționare a cererilor la 1 ianuarie 2016 prelungindu-l ulterior cu încă un an. Prin aceste prorogări, legea încalcă recomandările CEDO care doreau să se creeze un mecanism eficient pentru a se soluționa cererile de retrocedare și/sau despăgubire.

În momentul de față există o stare de incertitudine cu privire la rezonabilitatea acestui termen care este prelungit în fiecare an. CEDO a precizat că termenul rezonabil trebuie stabilit în funcție de complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților implicate și de miza litigiului. Termenul prevăzut de art.11 din legea 165/2013 a demonstrat că personale interesate nu pot avea o previziune exactă a epuizării duratei termenului în care sunt obligate să aștepte soluționarea pe cale administrativă a cererilor lor, fiind împiedicate să se adreseze instanței de judecată pentru a-și apăra dreptul de proprietate.

CCR consideră că prin prorogarea acestui termen, Guvernul a acoperit lipsa de eficiență a autorității administrative, acționând în interesul exclusiv al acesteia, acordându-i la finele fiecărui an încă un an ca să soluționeze cererile. Mergând pe raționamentul urmat de Guvern, probabil că, și la finele lui 2017, vom afla că acest termen se va amâna cu încă un an, invocându-se aceleași motive ca și până acum.

Legea 165/2013 nu a stabilit nicio sancțiune pentru nerespectarea termenelor administrative, ceea ce afectează direct soluționarea cererilor. Cei interesați sunt în imposibilitatea de a reclama pasivitatea, lipsa de diligență a autorităților și lipsa unui răspuns la cererea lor. Este limpede ca lumina zilei că avantajate sunt comisiile de fond funciar care obțin an de an mai mult timp ca să își îndeplinească obligațiile.

Practic, orice acțiune în instanță împotriva comisiilor locale pe motiv că nu s-a emis hotărârea va fi respinsă ca inadmisibilă până la expirarea termenului prevăzut la art. 11 din legea 165/2013, termen care se prelungește în fiecare an.

CCR consideră că termenul de 4 ani necesar pentru efectuarea operațiunilor administrative, emiterea titlurilor și punerea în posesie a celor îndreptățiți nu este un termen rezonabil. La acești 4 ani se va adăuga și etapa jurisdicțională de contestare a hotărârilor și de stabilire prin hotărâre judecătorească a drepturilor pretinse, urmând procedura de calcul a despăgubirilor acordate în puncte și valorificarea acestora în bani.

În concluzie, CCR admite excepția și consideră că prevederile art. 7 și art. 11 alin 1 din legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt neconstituționale.

Un proverb românesc spune că „răbdarea trece marea.” Dar, ținând cont că, în atâta amar de vreme, autoritățile nu au putut soluționa cereri depuse și de 25 ani, nu poți să nu exclami exasperat că „Până și răbdarea are răbdarea ei!” (Iulia Mirancea)

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.