Direcţia de Probaţiune va avea o nouă atribuţie: va sprijini reintegrarea socială pe piaţa muncii


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru completarea Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.

Senatul a adoptat pe 6 decembrie 2017, iar Camera Deputaţilor pe 21 februarie o propunere legislativă conform căreia Direcţia Naţională de Probaţiune va elabora şi sprijini desfăşurarea de programe de reintegrare socială pe piaţa muncii a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate.

Astfel, Direcţia Naţională de Probaţiune va avea o nouă atribuţie: va elabora şi sprijini desfăşurarea, în colaborare cu alte instituţii ale statului, de acţiuni şi programe de reintegrare socială pe piaţa muncii a persoanelor aflate, potrivit legii, în supravegherea serviciului de probaţiune.