Constatare perimare în recurs. Efecte


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că este inadmisibil recursul declarat împotriva unei decizii de constatare a perimării recursului, întrucât hotărârea pronunțată asupra incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac. Art. 253 alin. 2 C. proc. civ. (hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare) nu poate fi înțeles în sensul că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării în faza procesuală a recursului.

Cele de mai sus le regăsim în Decizia nr. 569 din data de 22 februarie 2018 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect constatare perimare.