Consiliul Concurenţei a făcut unele recomandări în domeniul achiziţiilor publice


Autorităţile devin dependente de un singur furnizor/distribuitor, în principal, la achiziţionarea de aplicaţii software dezvoltate la cerere şi de dispozitive medicale, a constatat Consiliul Concurenţei în urma Studiului privind efectul de captivitate în achiziții publice.

Astfel, Autorităţile care achiziţionează aplicaţii software create pentru specificul activităţii lor, devin, de cele mai multe ori, captive pe termen lung de furnizorul acestora, deoarece orice dezvoltare ulterioară poate fi făcută doar de acesta.

Pentru a diminua efectul de captivitate, Consiliul Concurenţei susţine ca atunci când redactează caietele de sarcini pentru a achiziţiona aplicaţii, acesta ar trebui să conţină şi prevederi referitoare la livrabilele proiectului[1] şi transfer de cunoştinţe. Pe lângă soluţia software funcţională, beneficiarul se va asigura că îi vor fi furnizate şi alte livrabile conexe, cum ar fi documentaţie tehnică de proiect, codul sursă, documentaţia tehnică de utilizare, documentaţia de administrare şi operare, planuri de testare etc.

În urma studiului, Consiliul Concurenţei a constatat că şi la achiziţia echipamentelor medicale se întâmpină aceleaşi dificultăţi: atât consumabilele, cât şi piesele de schimb, trebuie să fie compatibile cu modelul de aparat deţinut de unitatea medicală. În caz contrar, pot apărea erori de funcţionare.