CCR va discuta sesizarea referitoare la înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale


Curtea Constituţională a României discută în 30 mai sesizarea referitoare la hotărârea Parlamentului de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, au precizat oficiali ai CCR.

„Între considerentele sesizate Curţii Constituţionale se numără lipsa de claritate şi precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competenţelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarităţi asupra ordinii de sesizare a camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituţionale privitoare la iniţierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale”, se spune în comunicat.