CCR a fost din nou sesizată cu o excepţie asupra Legii pentru modificarea Legii administraţiei publice


Preşedintele a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale  se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 121 alin. (1) şi (2) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie.

Unul dintre articolele contestate priveşte validarea consilierilor. Articolul II pct. 5 din legea supusă controlului de constituţionalitate modifică articolul 10 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia: „la prima şedinţă a consiliului local sau judeţean, indiferent de tipul acesteia, preşedintele de şedinţă ia act de această împrejurare, care se consemnează în procesul-verbal, după care primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean înaintează instanţei competente solicitarea pentru validarea altui consilier”.