CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi


Curtea Constituţională a României a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii constituţionali au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea formulată de preşedintele Iohannis şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi este neconstituţională, în ansamblul său.

“Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă invocate, Curtea a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră competentă, cu încălcarea termenelor stabilite de art.75 alin.(2) din Constituţie”, spune CCR.