Categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, extinse


guvernNoi măsuri pentru realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice în educație și sănătate, o serie de facilități pentru atragerea specialiștilor în aceste domenii și în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, precum și pentru a încuraja încadrarea în muncă a șomerilor, au fost luate astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de urgență. Actul normativ adoptat pune în aplicare măsuri asumate prin Programul de Guvernare, urmând să fie incluse la finanțare în bugetul pentru acest an.

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9500 de obiective de investiții, majoritatea în domeniul educației

Astfel, Executivul a extins categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învățământ și sănătate.

Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii; a unităților sanitare, inclusiv a spațiilor afectate desfășurării activității unor cabinete medicale de permanență; respectiv realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural.

Începând cu anul 2017, se instituie etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, în cadrul căruia se va asigura finanțarea a 9500 de obiective de investiții noi introduse în program, în domeniile care se referă la realizarea investițiilor publice în infrastructura locală, prevăzute la art.7 din OUG nr.28/2013.

Dintre acestea, 2500 sunt creșe și grădinițe, iar 2000 sunt unități de învățământ preuniversitar, care necesită efectuarea de lucrări, pentru obținerea autorizațiilor de funcționare și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional. Pentru aceste lucrări se asigură finanțarea multianuală, până la finalizarea acestora.

De a semenea, începând cu anul 2017, prin subprogramul ”Instituții de învățământ superior de stat”, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A., se va asigura cu prioritate finanțarea a 30 de spații cu destinația de cămine pentru studenții instituțiilor de învățământ superior de stat, până la finalizarea acestora.