Cât de legal este ca ministrul MAI să stabilească prin ordin condițiile examenului pentru posturile de conducere?


politia
Atunci când vrei să participi la un concurs trebuie să îi cunoști regulile pentru ca să te poți pregăti pentru susținerea lui. În majoritatea cazurilor condițiile privind organizarea unui concurs, modul de desfășurare a acestuia și posturile aferente sunt cunoscute cu ceva vreme înainte de desfășurarea lui existând transparență în acest sens.

Există anumite domenii în care posturile scoase la concurs și condițiile de desfășurare a acestuia nu sunt publicate în Monitorul Oficial, fiind lăsate la libera decizie a ministrului de resort, exact așa cum se întâmplă în cazul polițiștilor aspiranți să ocupe un post de conducere. Faptul că doar ministrul administrației și internelor stabilește prin ordin detalii cu privire la acest examen, a generat nemulțumiri și a determinat sesizarea CCR pentru a se pronunța asupra legalității acestui aspect.

Caz practic                                              

Numitul A.I. a solicitat instanței să îi admită acțiunea prin care a solicitat anularea concursului organizat pentru ocuparea funcției de adjunct șef la o secție de poliție. Tribunalul i-a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar A.I. a formulat recurs în cadrul căruia a solicitat sesizarea CCR care urma să se pronunțe dacă este legal ca posturile de conducere să se ocupe prin examen sau concurs în situațiile și condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Care au fost argumentele în susținerea excepției?

Textul de lege contravine principiului separației puterilor în stat, al previzibilității legii, al egalității în drepturi și cel privind dreptul la informare. Polițistul este funcționar public civil cu statut special care este reglementat prin legea 360/2002. Raportul de serviciu al polițistului ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale, astfel încât și organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea unei funcții de conducere se referă tot la aspecte ce țin de statutul polițistului.

Autorul excepției susține că organizarea concursurilor din MAI pentru funcții de conducere se referă la executarea și modificarea raportului de serviciu, astfel încât trebuie să fie reglementată prin lege organică. Textul de lege supus atenției CCR nu reglementează procedura organizării și desfășurării concursurilor în poliție, ci deleagă reglementarea acestora către ministrul MAI care adoptă ordine ce nu sunt publicate în Monitorul Oficial.

Practic, organizarea și desfășurarea concursurilor în poliție care vizează promovarea polițiștilor este reglementată prin ordine ale ministrului, dispoziții ale unui director de direcție sau ale unui inspector IGPR fără să fie aduse la cunoștința aplicanților prin publicare în Monitorul Oficial.

S-a ajuns la situația ca cei care au participat la concursuri să nu poată cunoaște regulile, pentru că acestea nu au fost accesibile și previzibile.

Ce a decis CCR?

 CCR a examinat excepția cu care  a fost sesizată și a pronunțat Decizia 172/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 315 din 25 aprilie 2016. Analizând prevederile din statutul polițiștilor, CCR constată că sunt cuprinse în acest statut condițiile privind promovarea polițiștilor în grade profesionale, însă, condițiile pentru ocuparea posturilor de conducere prin examen și concurs, nu apar în legea 360/2002 fiind lăsate la libera apreciere a ministrului administrației și internelor.

Ocuparea unei funcții de conducere presupune o modificare a atribuțiilor acestuia, a salarizării, aspecte ce afectează în mod direct cariera polițistului și privesc modul de executare a raporturilor de serviciu.  Practic, regulile privind ocuparea posturilor de conducere țin de statutul polițistului și ar trebui reglementate în mod transparent, așa cum se întâmplă și în cazul altor categorii profesionale.

Constituția țării prevede faptul că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. În cazul de față CCR consideră că aspectele esențiale ale ocupării posturilor de conducere ale polițiștilor, și anume condițiile privind ocuparea acestora  (participarea la concurs, tipul probelor, condițiile de admitere, posibilitatea de contestare a rezultatului obținut în urma examenului), trebuie să fie reglementate prin lege organică.

Atâta vreme cât Constituția prevede modul de reglementare a unor astfel de aspecte, este interzisă delegarea acestor atribuții unui membru al Guvernului și învestirea acestuia cu posibilitatea de a emite acte cu caracter administrativ. Actuala reglementare creează o stare de incertitudine juridică.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate, constată că aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de conducere trebuie să fie reglementată prin lege organică, iar regulile specifice acestei proceduri pot fi clarificate prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Totul este posibil

 Văzând reglementările legislative ajungi să constați că România este țara tuturor posibilităților. De la apariția statutului polițistului din 2002 și până în 2016 nimeni nu a apărut să fie deranjat că un ministru de resort  ajunge să aibă competențe legislative și să elaboreze norme de aplicare ale unei legi, chiar dacă acestea se referă exclusiv la subordonații săi sau la activitatea din cadrul ministerului său.

Timp de 14 ani nimeni nu a sesizat că se încalcă în mod evident principiul separației puterilor în stat, deși se știe prea bine că „nimeni nu este mai presus de lege.”Probabil că polițiștii care susțineau concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere au ajuns să considere ca fiind normală prevederea legală recent contestată la CCR.

Până la urmă este „nebunie să faci același lucru iar și iar așteptându-te ca rezultatul să fie diferit.”  (Albert Einstein)