În cadrul şedinţei Comisiei parlamentare pentru Legile justiţiei au existat discuţii în contradictoriu


Şedinţa Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, care are loc pentru a da un nou raport la proiectul Codului penal, care trebuie să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a fost contestată de reprezentanţii Opoziţiei, pe motiv că aceasta nu a fost convocată în mod regulamentar.

Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei a precizat că Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a cerut expres să aibă loc şedinţa marţi, astfel încât miercuri Codul penal să poată intra în dezbaterea plenului forului legislativ. 

“În şedinţa de Birou permanent de astăzi s-a hotărât ca în cursul acestei zile să facem raport – 1. un raport care nu este nou şi un raport care este identic cu cel pe care l-am înaintat Senatului. 2 – datorită faptului că în convocarea sesiunii extraordinare s-a hotărât că între proiectele care vor fi adoptate în această sesiune extraordinară va fi şi acest Cod penal. 3 – pentru că în şedinţa de Birou permanent de astăzi s-a hotărât că mâine cu prioritate se va discuta raportul comisiei noastre – toate acestea converg către o singură idee – ca acest raport al comisiei noastre să fie făcut astăzi pentru a putea fi discutat mâine”, a spus preşedintele Comisiei.