Primarul Capitalei propune acordarea unui sprijin financiar Patriarhiei Române


ZL-Catedrala-Mantuirii-Neamului-1_w2000_h1325_q100

Potrivit unui proiect de rectificare bugetară ce se va discuta la următoarea şedinţă de Consiliu General, din 11 august, primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, propune acordarea unui sprijin financiar de 15 milioane de lei Patriarhiei Române, pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, şi încă 4,5 milioane de lei pentru Mănăstirea Antim.

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început în februarie 2011, iar Patriarhia estimează că se vor finaliza în 2017. În martie 2014, Patriarhia Română a anunţat că lucrările la Catedrală, până la stadiul roşu-gri, adică până la finalizarea construcţiei fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, va costa aproximativ 80 de milioane de euro.

Consilierii generali ai Municipiului Bucureşti încă nu au stabilit dacă vor vota pentru aprobarea proiectul de modificare a bugetului.

Pentru ca această finanţare să fie aprobată, e nevoie de voturile a peste jumătate dintre consilierii care participă la şedinţă.