Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede că nu va mai constitui infracţiune executarea fără autorizaţie a lucrărilor de construire de căi de comunicaţie, hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de foraje şi excavări pentru prospecţiuni geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol.

Conform celor adoptate de deputaţi la proiectul de modificare a legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, „constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte: a) executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), cu excepţiile prevăzute de lege”, fiind eliminate lit. c), e) şi g) din legea în vigoare.

Astfel, nu va mai constitui infracţiune executarea fără autorizaţie a „lucrărilor de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, lucrărilor de artă, reţele şi dotările tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi, lucrărilor hidrotehnice, amenajărilor de albii, lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, lucrărilor de instalaţii de infrastructură, lucrărilor pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, de reabilitare şi retehnologizare a celor existente, lucrărilor de foraje şi excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice şi a prospecţiunilor geologice, proiectarea şi deschiderea exploatărilor de cariere şi balastiere, a sondelor de gaze şi petrol, precum şi a altor exploatări de suprafaţă, subterane sau subacvatice, precum şi organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote”

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.