carNumărul de maşini de pe drumurile României este deja mare, dar în creştere este şi numărul celor care au în plan achiziţionarea unui autoturism. Nu tot românul îşi permite să achite dintr-un foc preţul unui autoturism nou. De aceea, mare parte dintre autoturismele nou-cumpărate nu sunt şi proaspăt fabricate. Sunt pline parcările de maşini străvechi şi poluante!

Fiindcă guvernanţii au interesul să stimuleze creditarea şi consumul, care, în opinia lor, pun sângele economiei în mişcare, îngrăşând şi bugetul de stat, ei s-au gândit să emită o reglementare care să împace, dacă se poate, şi capra şi varza, fără ca lupul (băncile, să zicem!) să rămână-n pierdere.

Aşa s-a ivit ideea unui program de susţinere a achiziţionării de autoturisme, care-i are, ca beneficiari, pe cetăţenii care, până acum, nu şi-au putut vedea împlinit visul de a se deplasa când şi unde vor cu un autoturism propriu, nou-nouţ.

OUG 66/2014 a văzut lumina tiparului în “Monitorul Oficial” nr. 768/2014. Având drept ţel facilitarea accesului unor noi categorii de cetăţeni la cumpărarea de autoturisme prin contractarea unor credite cu garanţie de stat, OUG 66/2014 a aprobat programul de stimulare a achiziţionării de autoturisme noi, prin intermediul căruia orice persoană fizică ce îndeplineşte cerinţele – despre care vom discuta numaidecât, îşi poate achiziţiona un (singur) autoturism.

Conform definiţiei legale, autoturismul este autovehiculul având cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă de peste 25 km/h, fiind conceput şi construit pentru transportul de persoane şi posedând maxim 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto.

Indiferent că este fabricat în UE sau că este importat, autoturismul trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5, ca să poată fi dobândit prin noul program. De asemenea, valoarea sa nu trebuie să fie mai mare de 50.000 de lei (sumă la care se adaugă TVA-ul) şi să fie procurat de la operatori economici specializaţi în vânzarea de autoturisme.

Potrivit noilor ştiri juridice, beneficiarul trebuie să declare (pe propria răspundere) că n-a mai avut în proprietate un automobil nou, că n-are de achitat restanţe la plata altor credite bancare şi că nu este dator cu plăţi restante la bugetul de stat. Prin urmare, mulţi doritori… pot să-şi ia gândul de la maşina nouă!

Prin contract de garantare, noua reglementare înţelege actul încheiat între persoana fizică beneficiară, instituţia de credit şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii. Prin acest contract, statul se obligă să garanteze, prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, creditul acordat de către bancă.

La rândul său, persoana fizică beneficiară devine, la semnarea contractului, datoare să ramburseze statului sumele cuvenite ca urmare a executării garanţiei de către bancă, în situaţia producerii riscului de credit. În locul instituţiei de credit poate fi şi o instituţie financiară nebancară, îndeplinind acelaşi rol. Statul poate garanta un procent de maximum 50% din valoarea totală a creditului.

 

Ce se întâmplă dacă beneficiarul îşi “uită” obligaţiile?

Acum, este aşteptată publicarea, în “Monitorul Oficial”, a Normelor de aplicare a OUG 66/2014, întrucât prin acestea va fi stabilit şi plafonul anual al garanţiilor, modul de acordare a creditului, condiţiile de eligibilitate a băncilor dar şi cele de selectare a persoanelor fizice beneficiare.

Ipoteca legală mobiliară asupra autoturismelor achiziţionate prin program, constituită în favoarea statului şi-a finanţatorilor, va figura în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare. Ipoteca e valabilă până-n clipa în care dispar datoriile din sarcina persoanei fizice ce a beneficiat de susţinere pentru achiziţionarea noului autoturism.

Beneficiarul programului îşi va asuma obligaţia de a constitui o ipotecă mobiliară asupra soldurilor creditoare ale conturilor deschise la banca ce asigură finanţare, în favoarea statului. Ipoteca mobiliară va fi valabilă până ce se vor stinge creanţele datorate conform prevederilor contractului de garantare.

Dacă se produce riscul de credit, băncii i se achită valoarea de executare a garanţiei. Valoarea de executare a garanţiei reprezintă, conform noutăţilor din contabilitate, suma rezultată din aplicarea procentului garantat la soldul restant al creditului, sumă ce urmează a fi achitată instituţiei bancare de către Ministerul Finanţelor. Riscul de credit înseamnă neplata în parte sau în totalitate a datoriei de către beneficiar.

Sumele rezultate din executarea garanţiilor de stat acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii prin program, în numele statului român, or să fie achitate finanţatorului de către Ministerul Finanţelor, în temeiul documentelor justificative.

Mai apoi, aceste sume vor fi recuperate de la beneficiarul rău-platnic, prin demararea executării silite. De ANAF n-ai unde să scapi. Te găsesc, aceşti straşnici recuperatori, şi-n gaură de şarpe!

Ca să le fie învăţătură de minte, beneficiarii care şi-au dorit maşină dar apoi s-au gândit c-ar fi o afacere bună să nu-şi mai îndeplinească obligaţiile pecuniare, vor suporta dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata sumelor rezultate din executarea garanţiilor de stat, cu începere din ziua următoare datei achitării sumei ce rezultă din executarea garanţiei şi până-n ceasul stingerii datoriei.

 

Cine câştigă? Cine-i în pierdere?

Prin lansarea acestui program, s-a dorit crearea unui mecanism de garantare care se estimează că va determina diversificarea gamei de produse de credite auto la preţuri inferioare celor practicate anterior. Noul program pare să fie pe placul producătorilor autohtoni de autoturisme, cărora le-ar surâde, cu siguranţă, ca el să fie disponibil şi pentru produsele mai scumpe, cu o valoare de peste 50.000 lei.

De asemenea, Programul ar trebui să le dea apă la moară şi băncilor, având în vedere blocajele existente în prezent la creditare. Asupra creditării, ca mecanism de creştere economică pe termen lung, sunt multe controverse. Unii susţin că ea e departe de-a creşte nivelul de prosperitate al cetăţenilor cu venituri modeste, dar e sursă de bogăţie pentru cei care ştiu să învârtă banul. Ban la ban, păduche la păduche!

Ce este creditarea, dacă nu un mijloc de satisfacere a dorinţelor proprii pe banii altuia, primiţi în mod condiţionat?! Întâi, datornicul se simte satisfăcut, văzându-se înconjurat de bunuri mobile şi imobile, de posesiuni la care nici nu visa. Se simte şi el stăpân, o zi-două. Se poate juca de-a bogaţii, cu alţi prieteni plini de datorii! Dar realul stăpân al bunurilor e creditorul, lucru care deşi poate fi citit printre rândurile contractului de creditare, debitorul nu-l pricepe decât în clipa în care nu-şi mai poate onora obligaţiile de plată, fiind copleşit de dobânzi.

Totuşi, calculul realist al mijloacelor de rambursare a creditului şi evaluarea corectă a “şanselor” de a îngroşa rândurile rău-platnicilor pot elimina în mare parte riscul incapacităţii de plată. Statul român este dispus, acum, să susţină creditarea şi consumul. Guvernanţii săi nu trebuie să uite, însă, nicicând că apărarea şi promovarea intereselor cetăţeanului sunt esenţiale!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.