Proiectul de modificare a Legii administraţiei publice locale a fost respins!


Parlamentarii din comisiile juridice, de administrație publică și pentru drepturile omului au respins miercuri, cu majoritate de voturi, fără dezbateri pe articole, proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii 215/2001 a administrației publice locale.

Proiectul de lege prevede că în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor, și-au declarat apartenența etnică sau în care există un număr semnificativ de cetățeni aparținând minorităților naționale, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituției, ale prezentei legi și ale tratatelor internaționale la care România este parte.