Modificarea Legii privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor, promulgată


impozit cladiri
La 21 iulie preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor.

Astfel, potrivit noii legi, administraţiile publice locale pot asigura, la cererea proprietarilor, finanţarea integrală a lucrărilor în anumite circumstanţe, sumele urmând să fie recuperate în cel mult zece ani.

Banii urmează să fie recuperaţi din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari, iar în cazul în care nu vor putea fi recuperaţi în acest mod primăriile pot stabili o taxă pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aplicabilă doar proprietarilor care beneficiază de reabilitarea clădirilor în urma înscrierii acestora în programele multianuale.