Guvernul pregăteşte un nou pachet de debirocratizare


ciolos
Prim-ministrul, Dacian Cioloşm a declarat că Executivul îşi propune adoptarea în toamnă a unui nou pachet de măsuri de debirocratizare care să vizeze în mod special mediul economic.

O să venim cu un nou pachet de simplificare care să vizeze cu precădere mediul economic. Am avut discuţii deja cu companii, cu sectorul privat şi am deja sugestii de simplificare şi în toamnă, cred în septembrie, vom veni cu un nou pachet”, a preciza premierul.

Dacian Cioloş a trimis, în 6 iulie scrisori de însărcinare miniştrilor care au în subordine servicii publice şi agenţii care intră în contact direct cu cetăţeanul pe punctele specifice prevăzute de ordonanţa de urgenţă referitoare la debirocratizare.

Potrivit scrisorilor, ministerele urmează să desemneze până la data de 15 iulie o persoană din minister care va fi responsabilă cu aplicarea şi monitorizarea măsurilor din pachetul pentru simplificare.

De asemenea, ministerele vizate vor lua toate măsurile necesare pentru aplicarea efectivă a Ordonanţei şi a Memorandumului, urmând a înainta un raport către Guvern în termen de 40 de zile de la emiterea ordonanţei care va preciza inclusiv numărul documentelor solicitate şi taxele aferente serviciilor furnizate de către ministere.