Desfiinţarea Cancelariei Preşedintelui


kiwi1După plecarea lui Dan Mihalache din funcția de șef al departamentului, în luna iunie, Cancelaria Președintelui Iohannis a fost desfiinţată, iar atribuțiile și structurile din subordine au fost preluate direct de către șeful statului, Klaus Iohannis.

Reamintim că în iunie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Dan Mihalache şi pe cel de acreditare a acestuia în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Conform ultimei modificări din 2 septembrie, departamentul Cancelariei a dispărut, iar compartimentele din subordinea purtătorului de cuvânt au intrat în subordinea directă a preşedintelui, cu excepţia celui de Monitorizare, care se află acum în subordinea Departamentului Comunicare publică.