Activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către ASF


download (1)Regulamentul nr. 2/2015 privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 148/2015.

Astfel Regulamentul stabileşte cadrul procedural de desfăşurare a activităţii de control de către Autoritatea de Supraveghere Financiară ( A.S.F.), precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în activitatea de control. Controlul periodic se organizează şi se desfăşoară în baza unui plan anual integrat de control, aprobat de către Consiliul A.S.F.

În baza colaborării dintre structurile de control şi cele de autorizare şi supraveghere privind analizele de conformitate şi cele de prudenţialitate, precum şi ca urmare a apariţiei unui/unei eveniment/informaţii/sesizări care denotă posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare şi ameninţă îndeplinirea misiunii/obiectivelor A.S.F., se poate proceda la iniţierea controlului inopinat care urmăreşte anumite obiective tematice strict delimitate. Controlul inopinat se hotărăşte de către preşedintele A.S.F., care poate declanşa controlul din oficiu sau la solicitarea oricăruia dintre cei trei vicepreşedinţi.