Categories
Legislaţie rutieră Ştiri

Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, aprobată de Guvern

ridicare-masini-636x400Guvernul a aprobat HG care permite autorităţilor să reia activitatea de ridicare a maşinilor parcate pe trotuare şi a celor care staţionează neregulamentar pe carosabil. Procedura nu vizează un rol punitiv, ci propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

Astfel, documentul stabileşte faptul că ridicarea vehiculului constituie măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una din situaţiile prevăzute de articolul 143 din Regulament, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv:
– în toate cazurile în care e interzisă oprirea voluntară;
– în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia “Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
– pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri;
– în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
– în pante şi în rampe;
– în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia “Staţionare alternantă”.

Totodată, actul normativ reglementează operaţiunile şi regulile măsurii tehnico-administrative. Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.

În acelaşi timp, HG aduce şi îmbunătăţiri Regulamentului în privinţa parcării pe trotuar, astfel că staţionarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje şi semnalizare corespunzătoare.

Categories
Ştiri Taxe/Impozite Transporturi

Legea privind anularea a 102 taxe va fi retrimisă în Parlament

21-taxe-shutterstock-42-465x215Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va retrimite în Parlament legea privind anularea a 102 taxe, printre care şi taxa auto.

Între taxele propuse pentru a fi eliminate fac parte timbrul de mediu pentru autovehicule, taxa radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, taxe consulare, taxe ale Registrului Comerţului,  taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru ş.a.

Totodată, potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României, legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este constituţională.

Categories
Salarizare Ştiri

Îngheţarea salariilor pentru bugetari în 2017

salarizare-bugetariProiectul ordonanţei de urgenţă privind salarizarea bugetarilor prevede menţinerea, în 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază şi indemnizaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2016.

Astfel, ordonanţa de urgenţă propun următoarele:
– cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016;
– ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcţii, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget (măsură corelată cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare);

Categories
Medicamente Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Stabilirea modalităților de raportare spontană a reacțiilor adverse la medicamente

Medicamente-pastile-capsule-amoxicilinaProiectul de Ordin privind raportarea spontană a reacțiilor adverse la medicamente a fost publicat, spre dezbatere publică pe site-ul Ministerul Sănătății.

Potrivit proiectului, scopul principal constă în stabilirea formei unitare de raportare a reacțiilor adverse, pentru a putea fi înregistrate și evaluate de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Astfel, proiectul prevede aprobarea fișelor pentru raportarea spontană a reacțiilor adverse la medicamente, precum și raportarea online a acestora pe pagina de internet a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale de către pacienți, medici, farmaciși și alți profesioniști din domeniul sănătății.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Proiect privind modificarea Ordinului privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide

computer-300x300Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinului 10/368/2010 al ministrului sănătății, al ministrului mediului și pădurilor, al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor privind aprobarea  procedurii de avizare a produselor biocide care sunt puse la dispoziție pe piață pe teritoriul României, precum și pentru modificarea Ordinului nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, tehnicii de lucru și interpretare pentru testele de evaluare a eficienței producerii de curățenie și dezinfecție, procedurilor recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat și a metodelor de evaluare a derulării și eficienței procesului de sterilizare.

Categories
Domeniul energetic Ştiri

Prelungirea concesiunii pentru 8 perimetre de dezvoltare şi exploatare petrolieră concesionate Romgaz

gaz.jpgPotrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul a prelungit acordurile de concesiune pentru 8 perimetre de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră concesionate Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ‘Romgaz’ S.A.

‘Acordurile, al căror termen iniţial era anul 2016, au fost prelungite până la 16 decembrie 2027, cu posibilitatea de prelungire de până la 15 ani, potrivit art. 27 alin.(2) din Legea petrolului nr. 238/2004. Totodată, a fost stabilit un nou an limită a exploatării economice pentru fiecare zăcământ în parte, şi anume: 2036 pentru perimetrul Alămor, 2020 pentru Buneşti, 2035 pentru Buza, 2022 pentru Nocrich-Vest, 2023 pentru Lechinţa, 2026 pentru Sâncel, 2041 pentru Ulieş şi 2017 pentru perimetrul Româneşti’, se mai arată în comunicatul Guvernului.

De asemenea, prin acte adiţionale au fost reglementate şi obligaţiile Romgaz în legătură cu gestionarea deşeurilor rezultate din executarea operaţiunilor petroliere, în conformitate cu prevederile legale, inclusiv cele privind răspunderea de mediu.

Categories
Agricultură şi silvicultură Ştiri

1.500 euro/an, până în decembrie 2020, pentru fermierii care cedează exploatația agricolă

fermierPotrivit unei submăsuri din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a precizat că fermierii care vor să își cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi achitată până în decembrie 2020.

Astfel, beneficiarii direcți ai acestei submăsuri sunt fermierii care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care vor să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare — cumpărare.

Conform programului, valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% față de suma primită în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri.

Prin urmare, ajutorul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploatații mai puternice care să beneficieze de fonduri europene pentru investiții. AFIR informează că alocarea disponibilă aferentă primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submăsura 6.5 este de 112,33 milioane de euro.

Categories
Organizare judiciară

Obiecția de neconstituționalitate referitoare la legea privind restituirea imobilelor preluate abuziv, respinsă

justitie1Potrivit unui comunicat al Curţii Constituționale a României, obiecția de neconstituționalitate privind dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a fost respinsă cu unanimitate de voturi.

Sesizarea privind obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de Guvern, mai arată CCR. Decizia este definitivă și general obligatorie.

Categories
Funcţionari publici Legislaţie utilă Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

CCR: Articolul unic pct. 1 care modifică și completează Legea dialogului social 62/2011 este neconstituţional

Curtea-Constitutionala
Argumentul conform căruia Curtea Constituțională a României (CCR) a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvern cu privire la Articolul unic punctul 1 din actul care modifică și completează Legea dialogului social 62/2011 constă în faptul că protecția specială a liderilor sindicali împotriva concedierii trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală
.

Articolul supus neconstituţionalităţii face referire la faptul că “este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere, concedierea persoanelor alese în organele de conducere pe toată durata mandatului, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate”.

Încă un argumet în favoarea neconstuituţionalităţii adusă de CCR face referire la o decizie din noiembrie 2015, unde a fost constatată neconstituționalitatea unui articol din Codul Muncii care prevede că salariații nu pot fi concediați “pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat”.

“Prin decizia menționată, Curtea a reținut că “protecția legală a persoanelor cu funcții eligibile într-un organism sindical se impune și trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală efectiv desfășurată, fiind asigurată (…) de prevederile art.220 alin.(2) din Codul muncii”. (…) Curtea a apreciat că este neconstituțională o interdicție de concediere a persoanelor cu funcții eligibile într-un organism sindical, câtă vreme măsura concedierii nu are legătură cu activitatea sindicală desfășurată”, apare în lista de argumente.

Curtea Constituţională constată că interdicția de concediere a persoanelor alese în organele de conducere ale sindicatelor pentru alte motive decât cele care au legătură cu activitatea sindicală și pentru o perioadă ce depășește durata mandatului încălcă prevederile art.16, 41 și 44 din Constituție.

Categories
Cooperare şi relaţii cu alte state Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Acord pentru realizarea unui studiu în domeniul migrației, proiect

formular-300x200Ministerul Afacerilor Externe a lansat în dezbatere publică un Proiect de Hotărâre privind aprobarea Acordului între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) referitor la o contribuție financiară pentru Programul de Activitate și Buget al OCDE 2015-2016 pentru realizarea unui studiu în domeniul migrației, semnat la București, la 5.12.2016, și la Paris, la 12.12.2016 şi a plăţii contribuţiei aferente a Ministerului Afacerilor Externe la Programul OCDE de Activitate şi Buget 2015-2016.

Potrivit proiectului de act normativ, se aprobă plata contribuţiei Ministerului Afacerilor Externe al României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în valoare de 75.000 Euro, în vederea realizării, de către organizaţia internaţională, a unui studiu despre comunităţile româneşti din străinătate. Plata acestei contribuţii urmează a fi efectuată din bugetul aprobat al Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2016, capitolul 51.01 “Autorități publice și acțiuni externe”.

“Plata contribuţiei are un caracter urgent, având în vedere faptul că, atât din poziţiile exprimate de reprezentanţii OCDE, cât şi din textul acordului, reiese interesul organizaţiei faţă de includerea proiectului în cauză în cadrul exerciţiului bugetar 2015-2016 (OECD Programme of Work and Budget for 2015-2016 under the Output 2.2.2.2 Fostering the Economic Impact of Migration)”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.