Author Archive

ridicare-masini-636x400Guvernul a aprobat HG care permite autorităţilor să reia activitatea de ridicare a maşinilor parcate pe trotuare şi a celor care staţionează neregulamentar pe carosabil. Procedura nu vizează un rol punitiv, ci propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial.

Astfel, documentul stabileşte faptul că ridicarea vehiculului constituie măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una din situaţiile prevăzute de articolul 143 din Regulament, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv:
– în toate cazurile în care e interzisă oprirea voluntară;
– în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia “Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
– pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri;
– în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
– în pante şi în rampe;
– în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia “Staţionare alternantă”.

Totodată, actul normativ reglementează operaţiunile şi regulile măsurii tehnico-administrative. Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.

În acelaşi timp, HG aduce şi îmbunătăţiri Regulamentului în privinţa parcării pe trotuar, astfel că staţionarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje şi semnalizare corespunzătoare.

gaz.jpgPotrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul a prelungit acordurile de concesiune pentru 8 perimetre de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră concesionate Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ‘Romgaz’ S.A.

‘Acordurile, al căror termen iniţial era anul 2016, au fost prelungite până la 16 decembrie 2027, cu posibilitatea de prelungire de până la 15 ani, potrivit art. 27 alin.(2) din Legea petrolului nr. 238/2004. Totodată, a fost stabilit un nou an limită a exploatării economice pentru fiecare zăcământ în parte, şi anume: 2036 pentru perimetrul Alămor, 2020 pentru Buneşti, 2035 pentru Buza, 2022 pentru Nocrich-Vest, 2023 pentru Lechinţa, 2026 pentru Sâncel, 2041 pentru Ulieş şi 2017 pentru perimetrul Româneşti’, se mai arată în comunicatul Guvernului.

De asemenea, prin acte adiţionale au fost reglementate şi obligaţiile Romgaz în legătură cu gestionarea deşeurilor rezultate din executarea operaţiunilor petroliere, în conformitate cu prevederile legale, inclusiv cele privind răspunderea de mediu.

fermierPotrivit unei submăsuri din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a precizat că fermierii care vor să își cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi achitată până în decembrie 2020.

Astfel, beneficiarii direcți ai acestei submăsuri sunt fermierii care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care vor să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare — cumpărare.

Conform programului, valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% față de suma primită în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri.

Prin urmare, ajutorul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploatații mai puternice care să beneficieze de fonduri europene pentru investiții. AFIR informează că alocarea disponibilă aferentă primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submăsura 6.5 este de 112,33 milioane de euro.

acreditare scoalaMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) informează că, conform rezultatelor finale stabilite după soluționarea contestațiilor, un număr de 5.405 candidați au promovat concursul național de ocupare a funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar.

Astfel, conform MENCŞ, rata de ocupare a posturilor de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar este de 63,26% pentru posturile de directori şi 53,84% pentru posturile de directori adjuncți.

Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, la 16 decembrie rezultatele finale vor fi validate de consiliile de administrație ale inspectoratelor școlare județene, iar cei 5.405 candidați promovați vor fi numiți în funcție pentru o perioadă de 4 ani, prin decizie a inspectorului școlar general.

Totodată, MENCȘ precizează că în data de 21 decembrie inspectoratele școlare județene vor emite deciziile de încetare a detașării în interesul învățământului pentru directorii în funcție la acest moment, începând cu 9 ianuarie 2017. În acelaşi timp, vor fi emise și deciziile de numire pentru funcțiile de director/director adjunct, începând cu 9 ianuarie 2017, pentru candidații care au promovat concursul.

 

doctor_71548500Ministerul Sănătăţii a propus spre consultare publică Proiectul de Ordin privind aprobarea metodologiei de calcul şi a modului de evaluare a îndeplinirii indicatorilor de performanţă ai managerului spitalului public precum și a criteriilor de performanţă generale în baza cărora se realizează evaluarea managerului spitalului public.

Prin proiectul de act normativ se propune o clasificare a indicatorilor de performanţă în trei categorii, respectiv indicatori esenţiali, critici şi generali. În funcţie de categoria din care fac parte, indicatorii de performanţă au ponderi diferite în punctajul total.

Doi dintre indicatori, care pun accent pe siguranţa pacientului din perspectiva curăţeniei în spitale şi a prevenirii infecţiilor nosocomiale (respectiv gradul de ocupare cu personal specializat a serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi rata spaţiilor conforme din punct de vedere igienico-sanitar raportat la normativele în vigoare în anul calendaristic evaluat) sunt abordaţi ca fiind esenţiali iar nerealizarea unui scor de 9 puncte din 10 va atrage calificativul “nesatisfăcător” pentru manager, indiferent de punctajele obţinute pentru celelalte categorii de indicatori (critici şi generali). Mai mult …

descarcareacMinisterul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică Proiectul de HG pentru modificarea și completarea Normelor privind modul de nominalizare a membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern, aprobate prin HG nr. 235/2003.

Modificările și completările propuse prin actul normativ vizează următoarele:
1. Limitarea numărului experților în contabilitate publică care fac parte din CAPI, de la doi membrii la un singur membru, în conformitate cu modificările aduse prin Legea nr. 672/2002 şi introducerea în componența CAPI a reprezentantului conducerii structurilor asociative ale autorităților publice locale.
2. Definirea criteriilor de selectare în CAPI a profesorilor universitari, auditorilor interni, expertului în contabilitate publică, expertului în domeniul juridic, expertului în domeniul sistemelor informatice și reprezentantului din conducerea structurilor asociative ale autorităților publice locale.
Prin stabilirea de criterii de selectare a membrilor în CAPI se dorește un proces de selecție calitativ și transparent, astfel încât persoanele desemnate să dețină experiența și competențele adecvate și să contribuie în mod substanțial la îndeplinirea mandatului pentru care este înființat comitetul, respectiv dezvoltarea și asigurarea unei strategii unitare în domeniul auditului public intern şi îmbunătățirea activităţii de audit intern în sectorul public.
3. Asigurarea posibilității de a exista mai multe oportunități de alegere a membrilor în componența CAPI, inclusiv a reprezentantului din conducerea structurilor asociative.
4. Înlocuirea sintagmei „Director general al Unității Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern”, cu sintagma „Conducătorul Unității Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern”.

Prin implementarea dispozițiilor din proiectul de act normativ se va asigura repunerea în ordine a structurii componenței membrilor CAPI, în conformitate cu Legea nr. 672/2002.

imagesjurConform unui comunicat de presă, în urma dezbaterilor din mass-media legate de unele prevederi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi pentru evitarea oricăror speculaţii, Serviciul Contencios Constituţional va evalua oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale a României (CCR) de către Avocatul Poporului referitor la legea care interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că partidul nu va modifica legea care îi interzice să fie premier, menţionând că un act normativ nu se poate modifica şi publica în Monitorul Oficial în trei zile.

Totodată, şeful statului a declarat că legea care interzice unor persoane condamnate penal să facă parte din Executiv, care ar putea fi atacată de Avocatul Poporului la CCR, este “o chestiune secundară”, fiindcă a anunţat “criteriile de integritate pe care trebuie să le respecte viitorul premier înainte de alegeri”.

documentsLa 9 decembrie , la sediul Ministerului Muncii a avut loc o dezbatere pe tema proiectului “Prima Cameră”, întâlnire la care au fost invitaţi şi reprezentanţi ai ONG-urilor ce se ocupă de integrarea tinerilor care au ieşit din centrele de plasament.

Dezbaterea a venit după ce la finele lunii noiembrie ministrul Dragoş Pâslaru preciza că este vorba despre un program de sprijin a tinerilor care au crescut în centre de plasament, astfel încât, pe o perioadă de 2 ani, statul să achite costurile chiriei şi întreţinerii unei locuinţe. Cei care se ocupă de implementarea acestui program afirmă că el va fi lansat în opt judeţe, costurile urmând să fie suportate din fonduri europene, iar proiectul ar putea intra în vigoare în primăvara anului 2017.

“Fără o abordare care să ţină cont de toate aspectele, nu doar de locuire, nu doar de ocupare, consiliere, nu se poate efectiv vorbi despre o tranziţie reală. Asta înseamnă prima cameră, înseamnă tranziţie de la un sistem instituţionalizat în care avem 3.000 de tineri care au trăit mai mult de 15 ani în sistem şi 13.000 de copii şi tineri care au trăit în sistem şi trăiesc în sistem din prima zi de viaţă, o tranziţie către viaţa independentă, pe componenta de locuire, educaţie, ocupare, sănătate şi dezvoltare personală. […]”, a afirmat Adelina Toncean, consilier al ministrului Muncii.

 

codul-munciiMinisterul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.

Astfel, documentul propune ca angajatorii care încheie contracte de ucenicie să primească, la cerere, 1.125 de lei lunar, în timp ce ucenicii ar putea beneficia de o primă de absolvire care va fi acordată diferenţiat, în funcţie de nivelul de calificare. Pentru nivelul de calificare 2, un ucenic va primi 500 de lei, 600 de lei pentru nivelul 3 şi 750 de lei pentru nivelul 4.

De asemenea, pe toată durata contractului, coordonatorul de ucenicie care va forma ucenicul ar beneficia de o primă lunară de 500 de lei neimpozabilă.

Totodată, angajatorii ar mai putea primi 500 de lei lunar, timp de 6 luni, dacă la terminarea contractului de ucenicie îl încadrează pe ucenic în muncă printr-un contract individual de muncă.

Referitor la realizarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, angajatorii care încheie un contract de stagiu vor primi lunar, la cerere, 1.350 lei pe perioada derulării contractului.

 

descarcarevfgÎnalta Curte de Casație și Justiție a publicat Protocolul încheiat între Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public și Înalta Curte de Casație și Justiție pentru înfiinţarea Consiliului de management strategic.

Actul normativ reglementează cadrul instituțional al planificării strategice și monitorizării utilizării resurselor sistemului judiciar.

Conform documentului, se înfiinţează Consiliul de management strategic, organism colegial alcătuit din ministrul justiţiei, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Consiliul este responsabil de stabilirea strategiei şi a viziunii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi a priorităţilor generale ale sistemului judiciar, inclusiv stabilirea necesarului de resurse materiale şi umane şi distribuirea celor alocate, şi de urmărirea implementării acestora. în mod special. Totodată, Consiliul dezbate toate chestiunile de ordin financiar şi organizatoric ce au sau pot avea un impact asupra funcţionării întregului sistem judiciar.

De asemenea, Consiliul este responsabil de urmărirea implementării măsurilor din Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2016.