Categories
Achiziţii publice Legislaţie utilă

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică

Având în vedere impactul general, de interes major, asupra activităţii de realizare a investiţiilor, finanţate din fonduri publice naţionale, fonduri europene, fonduri proprii ale autorităţilor/entităţilor contractante, al dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 281/2021, asupra contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor – cadru de lucrări,

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂREA nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare,
    luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, cu modificările ulterioare,

Categories
Legislaţie utilă

Ordonanţa de Urgenţa nr. 132/2021 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii în anul 2022

Având în vedere prevederile Programului de guvernare 2021 – 2024 referitoare la adoptarea, în anul 2022, a măsurii privind acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii şi beneficiari de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.600 lei,
    luând în considerare că la fundamentarea bugetului de stat este necesar ca măsura propusă să fie aprobată prin act normativ,
    ţinând cont că ajutorul financiar reglementat de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul de stat, adoptarea acestei măsuri pentru anul 2022 fiind necesară pentru fundamentarea bugetului de stat pentru anul 2022,
    ţinând seama de necesitatea de a îmbunătăţi sistemul de protecţie socială în concordanţă cu priorităţile naţionale, astfel încât să fie încurajată solidaritatea cu persoanele cele mai vulnerabile, în scopul de a evita excluderea socială a unei părţi dintre beneficiarii sistemului public de pensii, pentru asigurarea unui venit minim de subzistenţă, avându-se în vedere situaţia economică şi socială din România,

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂREA nr. 1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 91/2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS – CoV – 2,
    având în vedere “Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS – CoV – 2 pe teritoriul României la data de 19.10.2021”, document întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. – Anexele nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 7 octombrie 2021, se modifică după cum urmează:

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂREA nr. 826/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare,

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂREA nr. 730/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare,

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂREA nr. 550/2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

Ţinând seama de măsurile adoptate prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 29/2021 privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluţiei pandemiei de COVID – 19,
    având în vedere “Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS – CoV – 2 pe teritoriul României la data de 13.05.2021”, document întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. – Anexele nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 11 mai 2021, se modifică şi se completează după cum urmează:

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂREA nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările ulterioare,

Categories
Legislaţie utilă

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19/2021 privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fiscal

Având în vedere necesitatea clarificării modalităţii de deducere a costului de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, în cazul asocierilor fără personalitate juridică, în vederea determinării impozitului pe venitul realizat datorat de fiecare asociat, în situaţia în care există obligativitatea de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale,
    având în vedere necesitatea efectuării unor corelări şi corecţii de natură tehnică, în vederea asigurării aplicării unitare a reglementărilor fiscale cu privire la TVA,

Categories
Legislaţie utilă

HOTĂRÂRE nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu completările ulterioare,