-
ICCJ.Instituirea măsurilor asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal
Înalta curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
Autoritatea pentru Digitalizarea României va prelua noi activităţi
În Monitorul Oficial nr. 38/2020 a fost publicată OUG nr. 4/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.
-
Se doreşte menţinerea fluidităţii traficului feroviar între UE şi Elveţia
Comitetul pentru transporturi terestre Elveţia a adoptat dispoziţiile tranzitorii pentru menţinerea fluidităţii traficului feroviar între Uniunea Europeană şi Elveţia, prin Decizia nr. 2/2019.
-
Indemnizaţia de hrană acordată personalului din sănătate se cuprinde în baza de calcul a contribuţiilor!
Recent a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov şi, în consecinşă, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a reţinut că:
-
Funcţionarul public încadrat în serviciul de control este încadrat ca personal de specialitate?
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra statutului personalului cu statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică.
-
Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare recursul în interesul legii referitor la competenţa soluţionării cererii prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr. 169/2017 privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi cumulat cu pedeapsa în a cărei executare se află.
-
ÎCCJ.Căile de atac nu sunt supuse taxei de timbru dacă vizează soluţiile pronunţate de instanţele anterioare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 raportat la art. 35 alin. (2), art. 9 şi art. 34 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.…
-
Personalul didactic poate solicita continuarea activităţii până la vârsta de 65 de ani!
Legea educaţiei naţionale a fost recent modificată de O.U.G. nr. 3/2020. Se prevede că în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, personalul didactic poate opta pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de…
-
Onorariul avocatului nu se încadrează în motivele de casare!
Motivele de casare au constituit obiectul unui recurs în interesul legii potrivit ultimelor ştiri juridice. ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi a stabilit că:
-
Preşedintele României a avut o întrevedere bilaterală cu Preşedintele Statului Israel
Preşedintele României a avut o întrevedere bilaterală cu Preşedintele Statului Israel în marja participării la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care se desfăşoară la Ierusalim în perioada 22-23 ianuarie 2020.