Ziua copilului va fi zi liberă pentru salariaţi!


descarcare-98Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate legea prin care ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, va fi zi liberă nelucrătoare pentru toţi românii, indiferent că sunt părinţi sau nu. Potrivit ştirilor juridice au fost 237 voturi în favoarea proiectului.

La baza acestei noutăţi legislative a fost faptul că în prezent, românii petrec foarte mult timp la serviciu si au puţine zile pe care le dedica exclusiv copiilor. Totodată, angajaţii din România se situează pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul zilelor libere pe care le primesc, exceptând zilele de odihnă. De 1 iunie, unul dintre cele mai preţioase cadouri pe care le-ar putea primi cei mici ar fi timpul şi atenţia părinţilor lor. Pe lângă bucuria pe care o aduce, o astfel de zi ajută la dezvoltarea copiilor, leagă relaţii mai strânse între părinţi şi copii şi îi face pe părinţi să aprecieze importanţa acestor momente. Având în vedere că presiunea de a lucra mai mult şi mai bine este prezentă în orice moment, nevoia de echilibru între viaţa profesională şi cea personală este din ce în ce mai des resimţită. Dezechilibrul poate avea o serie de consecinţe care îşi pot pune amprenta pe viaţa personală şi profesională, printr-un impact fizic, o ruptură în relaţii sau lipsa performanţei la locul de muncă.

Potrivit iniţiatorilor, modificarea articolului 139, alin. 1 din Legea nr. 53/2003 este oportună întrucât de Ziua Copilului în majoritatea gradiniţelor şi şcolilor primare sunt organizate spectacole, însă fiind o zi de lucru părinţii sunt nevoiţi să îşi ia concediu pentru a putea asista la aceste evenimente. “Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinţei de a-i face mândri şi de a primi aprecierea părinţilor, copiii au nevoie de susţinere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoţională ridicată şi reprezintă o sursă de stres pentru ei”, susţin iniţiatorii, în expunerea de motive a propunerii de lege.

Codul muncii este, în prezent, singurul act normativ prin care se stabilește care sunt zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Conform acestuia, cele 13 libere legale existente în prezent sunt următoarele:

  • 1 și 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie (care a fost adăugată recent listei);
  • prima și a doua zi de Paște;
  • 1 mai – Ziua Muncii;
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României;
  • 25 și 26 decembrie – prima și a doua zi de Crăciun.

Potrivit legislaţiei, în aceste zile, angajatorii sunt obligați să dea liber salariaților. Totuși, prin intermediul contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi stabilite și alte zile libere. De reținut este că, indiferent că este vorba de libere legale sau de libere stabilite prin contractul colectiv, acestea nu se includ în durata concediului de odihnă anual.