Avizul de amplasament necesar racordării la o reţea are o nouă reglementare


images (94)

Conform legislatiei avizul de amplasament este răspunsul scris al operatorului de rețea la cererea unui solicitant, în care se precizează punctul de vedere față de propunerea de amplasament a obiectivului solicitantului referitor la îndeplinirea condițiilor de coexistență a obiectivului cu rețelele electrice ale operatorului.

Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de reţea a fost modificată prin Ordinul nr. 25/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 504/2016. Acesta din urmă abrogând Ordinul nr. 48/2008 privind aprobarea Metodologiei pentru emiterea avizelor de amplasament de către operatorii de reţea. Noul Ordin a intrat în vigoare de la 5 iulie 2016.

Când este necesar să ne adresăm operatoritor de reţea pentru solicitarea avizului de amplasament?

Solicitanţii se adresează operatorului de reţea când se află în situaţia de a executa lucrări de construcţii sau lucrări de modificare care sunt permise numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: avizul de amplasament se regăseşte în lista cu avizele/acordurile furnizorilor/administratorilor de utilităţi, necesare în vederea autorizării şi prevăzute, conform legii, în certificatul de urbanism emis în cadrul procedurii de autorizare a lucrărilor sau dacă propunerea de amplasare sau amplasamentul obiectivului respectiv se află în zona de siguranţă a capacităţilor energetice.

Menţionăm faptul că avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare şi nu poate fi utilizat ca atare iar acesta este valabil numai pentru amplasamentul pentru care a fost emis, realizarea construcţiei sau instalaţiei pe un alt amplasament nu poate fi făcută decât după obţinerea unui aviz pentru noul amplasament. Emiterea acestora se face contra cost pe bază de tarife aprobate.

Ce prevede noua reglementare?

– Metodologia nu se va mai aplică în relaţiile dintre operatorii de reţea, atunci când o lucrare în instalaţiile unui operator de reţea generează modificarea instalaţiilor altui operator de reţea.

– În ceea ce priveşte procesul de emitere a avizului se introduce o noua etapă şi anume, actualizarea, care prevede că actualizarea avizului de amplasament se va face ţinând cont de modificările care urmează să fie aduse instalaţiilor ce fac obiectul contractului pentru eliberarea amplasamentului şi/sau pentru realizarea condiţiilor de coexistenţă.

– Depunerea cererii pentru obţinerea avizului de amplasament nu se va mai putea face prin intermediul structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene sau locale. Solicitantul se poate adresa operatorului de reţea care deţine reţeaua electrică din zonă: direct, prin împuternicit sau prin intermediul elaboratorului documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor, în calitate de împuternicit.

În cazul documentaţiei anexată cererii de emitere a avizului de amplasament aceasta va cuprinde şi un memoriul tehnic, în cazul în care obiectivul pentru care se solicită avizul de amplasament este un proiect de infrastructură de transport transeuropeană.

Se introduce avizul de amplasament favorabil condiţionat prin care se exprimă acceptul pentru amplasamentul propus, condiţionat de realizarea lucrărilor necesare pentru devierea ori mutarea instalaţiilor operatorului de reţea şi/sau de realizarea lucrărilor de modificare a instalaţiilor reţelei electrice pentru îndeplinirea condiţiilor de coexistenţă impuse de norme, în situaţia în care obiectivul constă într-un proiect de infrastructură de transport transeuropeană. Acesta va conţine suplimentar: precizări referitoare la condiţionarea acceptării amplasamentului de realizarea lucrărilor necesare pentru devierea ori mutarea instalaţiilor operatorului de reţea şi/sau de realizarea lucrărilor de modificare a instalaţiilor reţelei electrice pentru îndeplinirea condiţiilor de coexistenţă impuse de norme; oferta pentru realizarea studiului pentru eliberarea amplasamentului şi/sau de coexistenţă.

Se instituie obligaţia operatorior de reţea de a publica pe pagina proprie de internet sau să afişeze la sediile administrative şi la centrele de relaţii cu utilizatorii ghiduri proprii de aplicare a prezentei metodologii, cu detalii specifice, pe tipuri de solicitări, destinate potenţialilor solicitanţi.

Concluzii
După primirea ofertei de racordare, exprimată prin avizul tehnic de racordare, utilizatorul poate solicita în scris operatorului de reţea încheierea contractului de racordare. Mai apoi după recepţia punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare, la solicitarea utilizatorului însoţită de documentaţia completă, operatorul de reţea pune sub tensiune cu caracter provizoriu, pentru perioada de probă, instalaţiile electrice ale utilizatorului. Iar punerea sub tensiune finală a instalaţiilor electrice ale utilizatorilor se face de către operatorul de reţea după emiterea certificatului de racordare şi încheierea de către utilizator a contractului pentru transportul, distribuţia şi/sau furnizarea energiei electrice, cu respectarea normelor în vigoare.

Avizul de amplasament are o importanţă primordială, inexistenţa lui duce la imposibilitatea racordării la energie electrică.