Ştim cu toţii faptul că a constuit o problemă serioasă în România modul în care s-au despăgubit proprietarii pentru confiscarea proprietăţilor în timpul regimului comunist. S-au constituit numeroase soluţii pentru stabilirea regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar o soluţia a constituit-o înfiinţarea Fondului Proprietatea prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Potrivit ştirilor juridice, titlurile de despăgubire emise se prevedea în vechea reglementare că se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul “Proprietatea”. Însă art. III din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prevede că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel s-a pus problema dacă termenul de trei ani prevăzut mai sus este afectat de dispoziţiile privind suspendarea emiterii titlurilor de plată. În acest sens s-a sesizat Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.
Care este situaţia de fapt?
Reclamantul a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5.952,22 lei, reprezentând despăgubirile pentru imobilele preluate în mod abuziv.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 25 aprilie 2010, a primit Decizia nr. xxxx/29.01.2010, pronunţată în dosarul de despăgubiri. Constatând că nu primeşte suma cuvenită, s-a deplasat la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, unde i s-a comunicat că a fost întrerupt sistemul de plată, începând cu data de 15 mai 2010, urmând să revină atunci când acesta va fi reluat. Reclamantul a arătat că, ulterior, i s-a returnat întreaga documentaţie, cu motivarea că nu a valorificat titlul de despăgubire în termenul legal de 3 ani de la data comunicării acestuia.
A susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu există niciun termen de prescripţie, iar în cei 3 ani au fost sistate plăţile, în perioada 15 mai 2010 – 15 mai 2013, el neavând nicio culpă. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare invocând excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată cu privire la emiterea titlului de plată.
Instanţa a constatat prescris dreptul de valorificare a titlului de despăgubire. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, motivând că termenul de prescripţie nu este stipulat în Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi că a mers la Fondul “Proprietatea” de mai multe ori pentru a depune decizia pentru continuarea procedurilor prevăzute de lege, însă, de fiecare dată, a fost îndrumat să revină atunci când plăţile se vor relua, deoarece în perioada 15 mai 2010 – 1 ianuarie 2014 plăţile au fost sistate. Curtea de Apel a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
Care a fost Decizia ÎCCJ?
Pentru a putea da o dezlegare problemei de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă este necesar să se lămurească prioritar problema naturii juridice a termenului de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă acesta este un termen de prescripţie sau de decădere.
Potrivit ştirilor juridice, Curtea constată că termenul de 3 ani prevăzut de norma legală nu poate fi considerat un termen de prescripţie, indiferent după cum ne-am raporta la prevederile anterioare noului Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, ori la prevederile Codului civil actual, pentru bunul motiv că valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acţiuni în justiţie. Conform art. 181 alin. (1), titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora în una din modalităţile prevăzute de lege. Aşadar, valorificarea titlurilor de despăgubire se poate face numai prin opţiunea creditorului între un titlu de conversie sau un titlu de plată, iar nu pe calea unei acţiuni în justiţie a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acţiune.
În concluzie, cum valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai în cele două modalităţi prevăzute de art. 181 alin. 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, şi anume să solicite primirea exclusiv de acţiuni sau să solicite primirea de titluri de plată, iar nu pe calea unei acţiuni în instanţă, rezultă în mod neîndoielnic că termenul de 3 ani este de decădere, iar nu de prescripţie şi, pe cale de consecinţă, nu este susceptibil de întrerupere sau de suspendare.
Împrejurarea că, ulterior exprimării opţiunii creditorului, se suspendă emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie nu are niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost făcută valorificarea titlurilor de despăgubire. Astfel, trebuie realizată o distincţie clară între etapa valorificării titlurilor de despăgubire, subordonată exclusiv comportamentului beneficiarului deciziilor deja emise şi supuse termenului legal de 3 ani, şi etapa emiterii titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.
Curtea a admis sesizarea, prin Decizia nr. 31/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 940/2016 şi a stabilit că termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de termenul de doi ani menţionat mai sus în art. III din O.U.G. nr. 62/2010.