În materia executării silite se prevede că dacă există urgenţă şi dacă s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Cele menţionate mai sus sunt reglementate de art. 719 alin. 7) Cod de procedură civilă iar potrivit ştirilor juridice au fost contestate pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât cererea de suspendare provizorie a executării silite se soluţionează prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac şi fără citarea părţilor. În acest sens, se arată că prin procedura instituită de dispoziţiile legale criticate sunt încălcate principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, întrucât partea este în imposibilitatea de a se apăra, instanţa pronunţându-se doar în baza probelor administrate de contestator, iar dezbaterile nu sunt nici publice şi nici contradictorii.

De asemenea, este încălcat şi dreptul la un recurs, deoarece încheierea pronunţată de preşedintele instanţei ce are ca obiect suspendarea provizorie a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Or, căile de atac au drept scop atât verificarea temeiniciei, cât şi a legalităţii hotărârii judecătoreşti, precum şi rolul de a responsabiliza judecătorul fondului.

Se mai arată că se încalcă principiul egalităţii armelor în procesul civil, deoarece contestatorul, spre deosebire de cealaltă parte, beneficiază de serviciile unui avocat, poate formula concluzii scrise şi are cunoştinţă de termenul de judecată. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate limitează dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea oralităţii şi publicităţii şedinţei de judecată, nerespectarea principiului egalităţii armelor, nerespectarea dreptului la apărare, al desemnării aleatorii a completului de judecată, precum şi nerespectarea dreptului la o cale efectivă de atac. Prin posibilitatea preşedintelui instanţei de a suspenda executarea silită în repetate rânduri, fără existenţa unei căi de atac, se poate da naştere unei practici abuzive.

Curtea Constituţională a reţinut că împrejurarea că împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării, până la soluţionarea cererii de suspendare, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea căilor de atac şi la înfăptuirea justiţiei, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională, cu valoare de principiu, în Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, unde s-a reţinut că legea poate exclude folosirea unor căi de atac fie pentru a reduce cheltuielile ocazionate de proces datorită caracterului modic al obiectului în litigiu, fie din motive de celeritate sau de protecţie a unor interese sociale, fie pentru că natura cauzei impune o rezolvare promptă şi definitivă

Din aceste considerente, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 325/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 835/2018.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.