Suspendarea activității auditorilor financiari și firmelor de audit. În ce condiții se efectuează?


Cândva, un anume John Calvin Coolidge jr. (1872-1933), nimeni altul decât cel de-al treizecilea președinte al SUA, a spus un lucru memorabil. Și anume că „orice fel de creștere este dependentă de activitate”, precum și că „nu poate exista dezvoltare, corporală sau intelectuală, în lipsa efortului, efortul însemnând muncă”.

Dezvoltarea este binevenită întotdeauna, însă munca, activitatea, nu se poate desfășura, mereu, „la foc continuu”. Sunt situații, atât în viața profesională a unei persoane fizice, cât și în existența unor societăți, când este necesar ca activitatea să fie întreruptă pentru o vreme – adeseori spre a fi reluată ulterior în condiții mai bune, cu mai multă energie.

În desfășurarea anumitor operațiuni, suspendarea sau întreruperea temporară a activității nu se poate efectua oricum, oricând, de către oricine și pentru oricâtă vreme. Iar unul dintre cazurile în care oprirea vremelnică a activității nu se poate efectua decât în condiții și situații strict reglementate este suspendarea exercitării activității auditorilor financiari și a societăților de audit.

Așa cum reiese din Legea 162/2017 privind privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, orice auditor financiar poate solicita, la nevoie, în anumite situații, suspendarea exercitării activității, fiind scutit de achitarea cotizațiilor, în condițiile pe care le-a stabilit Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS). Potrivit acestui act normativ, cazurile (de suspendare) temeinic justificate vor fi stabilite prin ordin al președintelui ASPAAS.

 

Știri juridice

În „Monitorul Oficial” 734/2018 a fost publicat Ordinul președintelui Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar nr. 88/2018 pentru aprobarea normelor privind suspendarea exercitării activității auditorilor financiari și firmelor de audit.

După cum se știe, autoritatea competentă în materie de suspendare a exercitării activității auditorilor financiari este Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar. În acest sector, activitatea poate fi suspendată fie ca urmare a cererii scrise a unui auditor financiar, fie drept consecință a temporarei suspendări a activității firmei.

Mențiunile legate de suspendarea sau de încetarea suspendării activității vor fi efectuate în Registrul public electronic al auditorilor financiari și al firmelor de audit. Suspendarea exercitării activității poate fi solicitată, în cazuri justificate, pentru o perioadă de până la trei ani consecutivi. Printre cazurile temeinic justificate, în care un auditor poate cere suspendarea, se numără: pensionarea anticipată, concediul pentru creșterea copilului, perioada șomajului, incapacitatea temporară de muncă etc.

Cum se stabilește durata perioadei de suspendare? Potrivit ultimelor știri juridice, se va recurge la metoda estimării existenței (sau a persistenței) cauzei pentru care suspendarea a fost solicitată. Suspendarea nu mai poate fi valabilă după ce cauza sa a încetat să mai existe.

 

Încetarea suspendării înainte de termen

Atunci când perioada de suspendare a încetat, auditorul financiar redevine activ, exceptat fiind cazul în care este în incompatibilitate și cazul în care și-a declarat statutul de auditor non-activ. Cererea de suspendare – semnată, motivată și datată – va fi depusă la ASPAAS. Încetarea suspendării poate fi solicitată, la cerere, de către auditori, anterior expirării termenului de suspendare. Atâta vreme cât durează suspendarea activității, auditorii și firmele de audit nu vor achita cotizațiile datorate Camerei Auditorilor Financiari din România.

La o reluare a activității mai înainte de expirarea termenului pentru care activitatea sa a fost temporar suspendată la registrul comerțului, societatea de audit va trebui să înștiințeze ASPAAS, în scris, asupra acestui fapt, în termen de 30 de zile de la momentul soluționării de către ONRC a mențiunii de reluare a activității.

Societatea de audit va trebui să depună la ASPAAS, prin reprezentantul său, o cerere de încetare a suspendării temporare și de reîncepere a activității. Această cerere va fi acompaniată de către actul pe care l-a emis ONRC în acest scop, dar și de către hotărârea adunării generale a asociaților sau acționarilor (ori de către hotărârea asociatului unic) referitoare la reluarea activității.

Cererea va fi examinată în cadrul ASPAAS, ulterior fiind alcătuit un raport adresat președintelui autorității. Acest raport va conține propunerea de încetare a suspendării temporare și de reluare a activității. Va cuprinde, de asemenea, măsurile ce trebuie întreprinse. Pe baza acestui raport va fi emis ordinul președintelui ASPAAS, prin care suspendarea va lua sfârșit iar activitatea va fi reluată.

De la momentul comunicării ordinului președintelui ASPAAS către auditorul financiar încetarea suspendării înainte de termen – efectuată la cerere – va începe să își producă efectele. Trebuie precizat că, pe toată durata suspendării, atât societățile de audit, cât și auditorii financiari, nu vor putea exercita vreuna dintre activitățile pe care le prevede Legea privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate (Legea 162/2017).

 

Cum se efectuează comunicarea actelor administrative?

Pentru a fi efectuată în mod valabil, comunicarea actelor administrative, către auditori sau către societățile de audit, poate fi efectuată doar în anumite moduri. O primă variantă de comunicare este înmânarea actului sub semnătură de primire. Cel care va primi actul va fi auditorul, reprezentantul societății de audit sau o persoană împuternicită.

Într-o altă variantă, comunicarea către auditorii persoanelor fizice va fi efectuată prin poștă, fiind trimisă o scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa înregistrată în registrul public electronic. În cazul persoanelor juridice, comunicarea se poate face, de asemenea, prin poștă, prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, trimisă la adresa ce figurează în registrul public electronic.

Dacă auditorul sau reprezentantul societății de audit refuză în mod expres să primească corespondența de acest fel, fapt pe care lucrătorul poștei îl va consemna într-un proces verbal, se va considera că a fost îndeplinită cerința comunicării actului administrativ.