Știri juridice privind rentele viagere ale sportivilor cu performanțe deosebite și nediscriminarea sportivilor cu dizabilități


sportCa să întreții visurile înalte trebuie să dispui nu doar de o imaginație peste medie dar și de… îndrăzneală. Fiindcă mulți dintre noi pur și simplu nu îndrăznesc să aibă vise prea mărețe. Le e teamă, probabil, să nu fie dezamăgiți.

Pe lângă îndrăzneala de a visa la un loc pe podium, mai e necesară și acțiunea. În orice domeniu! Fără ingredientul „acțiune” este imposibilă acea alchimie subtilă, dar cât se poate de reală, care ne preschimbă dorințele în realitate. Sportul este domeniul în care acest lucru e cel mai evident.

Nu poți ajunge să participi cu maxim succes la Jocurile Olimpice doar visând zilnic cu ochii deschiși la medalia de aur, cu nădejdea că Universul va face restul pentru tine. Dacă nu vei lucra din greu câteva ore pe zi urmând indicațiile antrenorului, îți vei dezvolta doar… imaginația. Nu viteza, nu îndemânarea, nu rezistența și forța necesare unui campion!

 

Știri juridice privind sportul de performanță

În „Monitorul Oficial” 773/2016 a fost publicată OUG 61/2016 pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. Unul dintre motivele emiterii actului normativ a fost necesitatea armonizării Legii educației fizice și sportului cu alte acte normative referitoare la nediscriminarea sportivilor cu nevoi speciale faţă de ceilalţi sportivi.

A fost necesară crearea unui cadru normativ nediscriminatoriu pentru premierea sportivilor cu nevoi speciale la acelaşi nivel cu ceilalţi sportivi, pentru acelaşi tip de performanţe obţinute la competiţii (inter)naţionale.

De asemenea, emiterea OUG 61/2016 a fost necesară ca instrument de stabilire a unui cadru normativ unitar în ceea ce privește calcularea rentei viagere pentru sportivii cu performanţe deosebite. Scopul a fost înlăturarea neclarităţilor care, anterior, au condus la inechităţi legate de modul de calcul al rentei viagere destinate sportivilor cu rezultate deosebite.

Deși pare de necrezut, au existat situaţii concrete în care sportivi cu performanţe superioare au primit o rentă viageră mai mică decât sportivii cu performanţe mai reduse. Clar, situația nu putea persista!

Persoanele cu nevoi speciale care practică sportul sistematic şi organizat în scopul participării la competiţii şi obţinerii victoriei asupra partenerului sunt considerate sportivi de performanţă iar în ceea ce privește îndeplinirea atribuţiilor privind premierea sportivilor, Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) trebuie să țină seama de principiul nediscriminării, acordând premii egale sportivilor cu/fără nevoi speciale pentru performanţele sportive identice.

 

Renta viageră – cuantum și condiții de acordare

Va avea dreptul la o rentă viageră, în urma unei cereri și a confirmării MTS, sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, de argint sau de bronz în probele sportive individuale ori pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice sau Jocurilor Paralimpice ori o medalie de aur la campionatele mondiale sau europene de seniori la probele sportive individuale sau pe echipe ce au fost incluse cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice sau al Jocurilor Paralimpice.

Spre a beneficia de renta viageră descrisă mai sus, sportivul de performanță trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții. Astfel, el trebuie să se fi retras din activitatea sportivă și să fie deținător de cetăţenie română (la data obţinerii performanţelor sportive şi la data solicitării/acordării rentei viagere). În același timp, performanţele sportive pentru care solicită rentă viageră sportivul trebuie să fi fost obţinute în vreme ce a concurat pentru România.

Potrivit ultimelor știri juridice, se va acorda 100% din renta viageră (având o valoare de 1,5 x câștigul salarial mediu brut pe economie) pentru întâia medalie de aur obţinută la jocurile olimpice sau la jocurile paralimpice, 80% din acest cuantum pentru prima medalie de argint obţinută la jocurile olimpice, la jocurile paralimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale și 70% pentru prima medalie de bronz obţinută la jocurile olimpice, la jocurile paralimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele europene.

 

Cum se efectuează calculul dacă sportivul a dobândit mai multe medalii diferite?

Vom vedea de îndată! Pentru sportivii care cumulează două sau mai multe medalii de aur, de argint și de bronz obținute la competițiile la care se face referire mai sus, renta viageră se calculează după cum urmează: pentru medalia care are valoarea cea mai mare dintre toate cele dobândite se acordă 100% (pentru medalia de aur), 80% (pentru medalia de argint) sau, după caz, 70% (pentru medalia de bronz) din valoarea rentei viagere (1,5 salarii medii pe economie), în vreme ce pentru fiecare dintre celelalte medalii care au fost dobândite (și au valoare inferioară ori similară) se va acorda 50% din valoarea rentei viagere avută în discuție.

Negreșit, există sportivi ce au un palmares deosebit și, în mod sigur, din poporul român se vor mai ridica sportivi de mare valoare care ar putea ajunge, după retragere, la rente viagere uriașe, grație numărului de medalii câștigate. De aceea, legiuitorul s-a gândit la un mecanism de limitare a sumelor acordate. Astfel, nicio rentă viageră, indiferent câte medalii ar obține sportivul pentru țara sa, nu va putea fi mai mare decât echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie.

Un alt aspect ce trebuie evidențiat: acordarea rentei viagere va înceta de drept în cazul pierderii de către sportiv a cetăţeniei române, cu începere de la data pierderii acesteia. Atunci când survine o asemenea situație, sportivul are îndatorirea de a o aduce la cunoștința MTS. Sportivii cu rezultate deosebite au, deci, un motiv în plus față de oamenii de rând pentru a nu renunța nicicând la cetățenia română!