Statul oferă locuinţe de sprijin persoanelor care au fost evacuate din cauza neachitării creditului ipotecar!


Aşa cum anunţam într-o ştire anterioară autorităţile vor oferi locuinţe de sprijin familiilor care au ajuns în imposibilitatea de a plăti creditul ipotecar. Legea care prevede această posibilitate a fost deja publicată în Monitorul Oficial după ce a fost trimisă de Preşedinte spre reexaminare.

Legea locuinţei nr. 114/1996 a fost completată de Legea nr. 143/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 461/2017.

Se prevede un nou tip de locuinţă, locuinţa de sprijin

Conform legii de mai sus, locuinţa de sprijin este definită ca fiind locuinţa cu o suprafaţă utilă de cel mult 100 mp, care se atribuie cu chirie unor persoane sau familii care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuinţele proprietate personală, în urma neachitării obligaţiilor contractuale prevăzute în contractele de credit ipotecar, şi a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

Contractul de închiere a locuinţei de sprijin

Contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliţi de consiliul local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.

În ceea ce priveşte nivelul chiriei acesta nu poate depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie iar diferenţa până la valoarea nominală a chiriei va fi subvenţionată de la bugetul local al unităţii administrativ – teritoriale unde este situată locuinţa de sprijin.

Acesta poate fi reziliat la cererea chiriaşului însă cu condiţia notificării prealabile întrun termen de minimum 60 de zile sau la cererea proprietarului, în cazul în care: chiriaşul nu a respectat clauzele contractului de închiriere; chiriaşul nu a achitat valoarea nominală a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare; chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile ce îi revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 90 de zile, dacă au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina chiriaşului; chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei.

Unele categorii de persoane nu pot beneficia de locuinţe de sprijin

Legea nr. 143/2017 prevede că nu pot beneficia de locuinţe de sprijin, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care deţin în proprietate o altă locuinţă sau deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat.

Atenţie! Beneficiarii locuinţelor de sprijin nu au dreptul să subînchirieze, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinaţia spaţiului închiriat, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii.

Potrivit ştirilor juridice, acest act normativ vine în ajutorul celor care întâmpină dificultăţi de natură financiară în suportarea cheltuielilor creditului ipotecar.