Sporul persoanelor cu handicap, un subiect controversat!


Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale. Aceste persoane au nevoie de o protecţie specială şi atentă din partea statului, că nu se întâmplă tot timpul aşa, asta este cu totul altă poveste.

Însă multe dintre aceste persoane sunt angajaţi şi nimic nu îi împiedică să îşi facă meseria foarte bine.

Dată fiind importanţa acestui subiect recent ne-a fost adresată o întrebare dacă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 250/2016 trebuia mărit şi sporul acordat acestor persoane?

Reamintim că persoanele cu handicap au două drepturi primordiale:

Dreptul la muncă: Indiferent de gradul sau tipul de handicap, este important de precizat că persoanele cu dizabilități se pot angaja, pot fi încadrate în câmpul muncii, conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap. În conformitate cu prevederile art. 75 din Legea 448/2006, persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condiţiile pentru a-şi alege şi exercita profesia, meseria sau ocupaţia, pentru a dobândi şi menţine un loc de muncă, precum şi pentru a promova profesional.

Dreptul la indemnizație: Totodată, orice venit ar avea o persoană cu handicap, aceasta are dreptul să lucreze și să primească, în același timp, prestații sociale, precum: pentru handicap grav – indemnizaţie lunară, buget complementar şi indemnizaţie de însoţitor, în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Doar o persoană care are şi calitatea de pensionar de invaliditate nu se poate angaja.

În ceea ce priveşte sporurile acordate prin Legea nr. 250/2016 acestea au fost acordate doar categoriilor de personal expres prevăzute, astfel dacă persoana cu handicap era încadrată de exemplu ca personal în sistemul de învăţământ ei vor beneficia de spor în această calitate.

Însă lucrurile stau altfel în prevederile noii legi a salarizării, Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 492/2017.

După mai multe controverse şi amendamente în noua legea a salarizării unitare se prevede o dispoziţie prin care li se acordă un spor distinct acestor categorii de personal.

Art. 22 din Legea nr. 153/2017 prevede că pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap grav sau accentuat, în cadrul programului normal de lucru se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare. Categoriile de persoane cu handicap care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Potrivit ştirilor juridice, acest articol a fost unul controversat iar guvernanţi l-au eliminat dar în cele din urmă a fost adoptat. Astfel, comisia de munca a Senatului a revenit asupra articolului 22 din Legea salarizarii, pe care îl respinsese anterior şi care prevedea acordarea unui spor de 15% la salariu pentru persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat, şi l-a aprobat, stabilind că toate persoanele cu handicap grav sau accentuat să beneficieze de acest spor, nu numai cele cu handicap vizual, urmând ca Guvernul să stabilească, prin hotărâre, categoriile de handicap.

Reamintim că art. 22 al legii salarizării, respins iniţial de comisia de muncă a Senatului, prevedea că “pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap vizual grav sau accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de baza / soldă de funcţie / salariul de funcţie / indemnizaţia de încadrare”.