Semnătura imprimată la calculator a unei cereri de apel îndeplineşte condiţia semnării cererii?


Cererile depuse în faţa instanţei de judecată trebuie să cuprindă semnătura celui care a depus respectiva cerere.

Astfel, potrivit legislaţiei, art. 470 alin. 1 lit. e) Cod proc.civ., cererea de apel trebuie să cuprindă semnătura apelantului, această cerintă fiind prevăzută în mod expres sub sanctiunea nulitătii, conform alin. 3 al aceluiasi articol de lege, care prevede si că lipsa semnăturii poate fi complinită în conditiile art. 196 alin. 2 Cod proc.civ.

Într-un caz practic, în acord cu acest din urmă text de lege, apelantei K S.A., i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la primirea înstiintării, să depună la dosar un exemplar semnat în original de pe cererea de apel, această obligatie fiind stabilită în sarcina apelantei prin rezolutie si comunicată apelantei.

Potrivit ştirilor juridice, apelanta nu a binevoit să aducă la îndeplinire măsura stabilită în sarcina sa, si nu a dat curs solicitării tribunalului în sensul de a depune la dosar un exemplar de pe apel semnat în original.

Or, cu privire la apelul formulat de către apelantă se poate lesne observa că nu îndeplineste cerinta prevăzută de art. 470 alin. 1 lit. e) Cod proc.civ., întrucât acesta nu cuprinde semnătura apelantei. În acest sens, tribunalul retine că semnătura unei persoane nu poate fi realizată decât prin semnarea efectivă de către o persoană sau reprezentantul acesteia, realizarea impresiunii imaginii semnăturii prin aplicarea unei stampile sau prin imprimarea semnăturii la calculator neputând fi apreciată ca având ca rezultat o semnătură, ci reproducerea unei semnături, putând dealtfel realizată de orice persoană, chiar fără acordul si stiinta persoanei a cărei semnătură este reprodusă.

În plus, fată de cerinţele Legii nr. 455/2001, înscrisurile în formă electronică poartă o semnătură electronică extinsă, care trebuie să întrunească cerintele art. 4 pct. 3 din acelasi act normativ, ceea ce nu este cazul în speta de fată, apelul fiind expediat prin postă în format imprimat pe hârtie, si nefiind formulat prin înscris electronic. Aşadar, nu sunt incidente dispoziţiile art. 148 alin. 2 Cod proc.civ., cererea de apel nefiind un înscris în format electronic.

În concluzie, semnătura trebuie să fie executată olograf de către apelant ori de către reprezentantul său legal sau convențional, iar în lipsa unei semnături în original, nu se poate reține că cererea de apel reprezintă voința părții.