Potrivit legislaţiei concursul de infracţiuni există atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, sau în cazul în care una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
O altă formă a concursului de infracţiuni există şi atunci când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.
Modul de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni a atras unele critici, iar în acest sens a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că se încalcă principiul legalităţii pedepsei, întrucât instanţele sunt obligate, în cazul concursului de infracţiuni, să adauge la pedeapsa principală un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Astfel se arată că, Cod penal prevede obligativitatea adăugării la pedeapsa cea mai grea a unui spor fix reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracţiunile concurente. Prevederea prin lege a cuantumului sporului de pedeapsă nu mai permite instanţei de judecată să aprecieze – de la caz la caz, în funcţie de numărul şi de gravitatea infracţiunilor concurente, precum şi de datele care îl caracterizează pe inculpat – asupra necesităţii şi, mai ales, asupra cuantumului sporului de pedeapsă.
Potrivit ştirilor juridice, se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea Constituţională a reţinut că întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia se impune necesitatea unor sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale.
Mai mult Curtea a reţinut că individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege.
Iar pe de altă parte Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea. Legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate – minimul şi maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului.
În concluzie, Curtea a reţinut deplina independenţă a judecătorului în a proceda la individualizarea judiciară a sancţiunilor pentru fiecare dintre infracţiunile concurente. Excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 775/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 264/2017.