S-a înființat Agenția Națională pentru Achiziții Publice!


achizitii publice
Nu poți să nu te bucuri atunci când vezi că apar instituții noi care vor genera locuri noi de muncă. Când am aflat că se va înființa Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), m-am întrebat cine a fost în spatele unei astfel de decizii și de ce tocmai acum după atâta vreme? Răspunsul a venit de îndată și am elucidat misterul.

În 6 august 2014 Comisia Europeană a emis o Decizie prin care a aprobat Acordul de parteneriat al României pentru perioada de programare financiară 2014-2020. Având în vedere că prin acest Acord România și-a luat angajamentul în fața Comisiei Europene de a finaliza până la sfârșitul lui iunie 2015 strategia națională îm domeniul achizițiilor publice, era necesar să constituie această Agenție. Încălcarea obligațiilor asumate ar duce la imposibilitatea de a accesa fonduri europene în perioada 2014-2020.

Până la urmă, chiar și forțați de împrejurări tot este bine că se mai înființează instituții noi și există planuri de dezvoltare și de atragere de fonduri europene. Astfel, prin OUG 13/2015 s-a decis înființarea, organizarea și funcționarea ANAP publicată în Monitorul Oficial 362 din 26 mai 2015. Prevederile sale intră în vigoare chiar de la data publicării.

Cui se va subordona ANAP?

ANAP va avea propria personalitate juridică și va funcționa în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Noua Agenție va prelua atribuțiile și personalul de la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), de la Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice (UCVAP) din cadrul MFP și de la compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

Aparent pare aceeași Mărie, dar cu altă pălărie și cu o nouă denumire! Diferența este că ANRMAP funcționa în subordinea primului-ministru, pe când agenția nou înființată va aparține de MFP.

Cine va conduce noua Agenție?

 Noutățile legislative precizează că ANAP va fi condusă de un președinte cu rang de secretar de stat care va fi numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului, dar la propunerea ministrului finanțelor publice. Acesta va fi ajutat de un secretar general cu rang de înalt funcționar public.

În vechea reglementare conducerea ANRMAP era asigurată tot de un președinte, un vicepreședinte ambii cu rang de secretar de stat care erau numiți prin decizie a primului-ministru și de un secretar general.

La fel ca în vechea reglementare, președintele ANAP emite ordine și instrucțiuni care au caracter normativ și sunt publicate în Monitorul Oficial, Partea I, iar personalul său este format din funcționari publici și/sau personal contractual.

Orice nouă instituție are nevoie de un sediu, astfel încât până în 25 iunie 2015 se va aloca un imobil din domeniul public sau privat al statului pentru funcționarea ANAP la nivel central. Funcționarea structurilor teritoriale ANAP se va desfășura în imobilele direcțiilor regionale ale finanțelor publice.

Cum se va finanța ANAP?

Noutățile legislative prevăd că finanțarea ANAP se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. În vechea reglementare, prin OUG 25/2007, ANRMAP care se afla în subordinea Guvernului a trecut din coordonarea primului-ministru prin Cancelaria Primului-Ministru în coordonarea secretarului general al Guvernului. ANRMAP era finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Ce se va întâmpla cu personalul care lucra la ANRMAP după înființarea ANAP?

În mod firesc, ANAP va prelua personalul din vechea structură, însă modalitatea în care va fi încadrat, numărul maxim de posturi vor fi reglementate ulterior. Legiuitorul a decis că în 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei OUG va aproba prin HG structura organizatorică și numărul de posturi al ANAP. Drepturile salariale aferente fiecărei categorii de personal vor fi decise în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a HG menționate mai sus.

Regula este că în 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel care s-a acordat pentru luna decembrie 2014 în condițiile în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare pentru fiecare categorie în parte.

În cazul personalului din cadrul ANAP salarizarea nu va urma regula de mai sus, ci se va stabili la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul aparatului propriu al MFP sau din instituțiile subordonate acestuia în cazul în care nu există funcție similară.

De ce era necesară înființarea ANAP?

Pentru a fi siguri că obiectivele asumate în fața Comisiei Europene se vor realiza întocmai, legiuitorul a creat ANAP. ANAP va veghea pentru elaborarea, promovarea și implementarea politicii în domeniul achizițiilor publice, va stabili și va implementa sistemul de verificare și control pentru a se aplica unitar prevederile legale în domeniul achizițiilor publice și va monitoriza funcționarea eficientă a sistemului de achiziții publice.

Prin crearea ANAP, legiuitorul va avea garanția că România își va îndeplini obligațiile asumate în fața UE și va putea fi controlat modul în care autoritățile contractante atribuie contractele de achiziții publice și de concesiune de lucrări publice și de servicii. ANAP va reprezenta România în cadrul comitetelor consultative, a grupurilor de lucru și al rețelelor de comunicare organizate de Comisia Europeană în domeniul achizițiilor publice.

În acest sens, îi va reveni ANAP rolul de a consilia autoritățile contractante în procesul de atribuire a contractelor de achiziții publice și de concesiune, în scopul de a le arăta cum să aplice în mod corect legislația în acest domeniu. Tot ANAP va trebui să creeze programe prin care să instruiască personalul implicat în activități specifice achizițiilor publice.

Noua legislație stabilește un nou cadru instituțional în scopul de a putea exista o mai bună colaborare între instituțiile publice centrale din domeniul achizițiilor publice. Se dorește eliminarea actualelor deficiențe din sistemul achizițiilor publice, având în vedere că în prezent coexistă multe instituții care își asumă fiecare în parte rolul de autoritate sau ajung să își suprapună responsabilitățile.

ANAP, o nouă structură în subordinea Ministerului Finanțelor Publice!

 Sper ca acest demers legislativ să dinamizeze domeniul achiziților publice, cu consecința imediată a posibilității de a duce la creștere economică. Achizițiile publice trebuie să constituie un instrument de a putea cheltui și investi cât mai corect banii fără ca risipa să caracterizeze acest domeniu.