Înalta Curte de Casaţie şi Justitţie a fost sesizată recent să se pronunţe asupra unui recurs în interesul legii.

Obiectul sesizării

ICCJ a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.616 – 1.618 lit. c) raportat la art. 499, art. 514 alin. (1) şi (3), art. 515, art. 525 alin. (1), art. 529 – 531 din Codul civil şi art. 729 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură civilă, referitor la posibilitatea compensării pe cale judiciară a obligaţiilor de întreţinere datorate de părinţi copiilor, atunci când copiii au fost separaţi, iar fiecare dintre părinţi prestează întreţinere copilului (copiilor) care nu locuieşte (locuiesc) împreună cu el„.

Practica judiciară

Într-o opinie majoritară, se consideră că este posibilă compensaţia judiciară a obligaţiilor de întreţinere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinţi, atunci când copiii au fost separaţi, iar fiecare părinte prestează întreţinere copilului (copiilor) care nu locuieşte (locuiesc) împreună cu el.

Potrivit ştirilor juridice, s-a arătat că, potrivit art. 531 alin. (1) din Codul civil, instanţa de tutelă va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau poate hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte.

Obligaţia de întreţinere are caracter personal, fiind inseparabil legată atât de persoana celui îndreptăţit a o primi, cât şi de persoana celui obligat să o presteze. Astfel, creanţa de întreţinere este exceptată de la regula compensaţiei legale, însă compensaţia judiciară este posibilă, atunci când unii dintre copii sunt încredinţaţi unui părinte, iar alţii, celuilalt părinte.

Într-o altă orientare, minoritară, s-a considerat că în această ipoteză nu este posibilă compensarea judiciară a obligaţiilor de întreţinere, întrucât ambii părinţi datorează întreţinere copiilor lor, potrivit art. 516 din Codul civil.
S-a motivat şi în sensul că, potrivit art. 1.618 lit. c) din Codul civil, compensaţia nu poate interveni atunci când are ca obiect un bun insesizabil, precum sunt creanţele privind dreptul de întreţinere, interdicţia fiind de natură a ocroti interesul superior al minorilor creditori ai întreţinerii.

Aceste dispoziţii sunt imperative, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că ambele creanţe sunt certe, lichide şi exigibile şi faptul că au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

ICCJ a admis recursul în interesul legii

ICCJ reţine că împrejurarea că este posibilă compensaţia convenţională nu poate semnifica în niciun caz că părintele renunţă la pensia de întreţinere cuvenită copilului, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, dreptul la pensie de întreţinere aparţine acestuia, iar nu părintelui căruia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, iar compensaţia urmează a se face până la limita celei mai mici dintre obligaţiile de întreţinere, evitându-se astfel prejudicierea intereselor copilului. Cu atât mai mult, compensaţia judiciară, prin care instanţa consfinţeşte compensaţia convenţională, nu poate fi considerată ca renunţare la pensia de întreţinere cuvenită copilului.

Este necesar însă ca, în ipoteza descrisă, dar şi în situaţia în care părţile solicită expres compensarea convenţională a obligaţiilor de întreţinere, instanţa să verifice in concreto elementele fiecărei cereri de chemare în judecată, pe baza anchetelor sociale dispuse în cauză, stabilind veniturile fiecărui părinte şi, în funcţie de aceste venituri şi de nevoile copiilor, pensia de întreţinere ce urmează a fi plătită copiilor minori sau celor aflaţi în continuarea studiilor, în limitele şi cuantumurile legale, tinzând a asigura fiecărui copil încredinţat unuia dintre părinţi un nivel de viaţă corespunzător şi fără disproporţii.

Prin Decizia nr. 6/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 197/2019 a fost admis recursul şi s-a reţinut că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.616 – 1.618 lit. c) raportat la art. 499, art. 514 alin. (1) şi (3), art. 515, art. 525 alin. (1), art. 529 – 531 din Codul civil şi art. 729 alin. (3) şi (7) din Codul de procedură civilă, instanţa de tutelă va putea dispune compensaţia obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuieşte cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele şi în măsura în care compensaţia nu contravine interesului superior al copilului.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.