Reclami un plagiat și ești condamnat? CEDO ți-e aliat! Încă o condamnare a României la CEDO!


justitie4
Într-o țară în care acum un sfert de secol au murit oameni pentru ca libertatea de exprimare să nu mai fie un lux, ci o normalitate, constați cu neplăcere că „tăcerea este de aur.”  Atunci când din spirit civic dorești să îți exprimi opinia cu privire la un fapt reprobabil, ajungi să te transformi în victimă sigură și vei suporta consecințele curajului tău.

Povestea de azi a avut loc acum 11 ani, dar, este mai actuală decât oricând, pentru că este cazul unui cadru didactic dintr-o universitate care constatând înmulțirea cazurilor de plagiat în cadrul universității unde își desfășura activitatea, a îndrăznit să informeze opinia publică despre un anume caz de plagiat. Consecința? Umilințe, suspendarea contractului și acțiuni în instanță pentru  a plăti daune morale și materiale pentru afirmațiile pe care le-a făcut. Dacă eroul nostru a pierdut în fața instanțelor române  și dacă acest caz a ajuns la CEDO urmează să descoperim în continuare.

Caz real

Orice profesor care a format generații de elevi sau studenți știe că „plagiatorul este un om care, neavând merite proprii, și le însușește pe ale altuia”  (George Budoi) și îl recunoaște imediat. Așa s-a întâmplat și cu eroul nostru revoltat de numeroasele cazuri de plagiat din universitate. Unii aleg să tacă, alții consideră că este de datoria lor să informeze opinia publică legat de aceste fapte reprobabile.

În primăvara lui 2005 în anumite ziare au apărut articole legate de plagiate realizate la această universitate. În august 2005 eroul nostru ca și secretar al unei asociații de profil a organizat o conferință de presă legată de creșterea îngrijorătoare a cazurilor de plagiat. Acesta a criticat modul în care N.C.I. (care era prorector) a gestionat un program legat de finanțarea publică pentru stațiuni de cercetare științifică și a acordat fonduri doar centrelor de pe urma cărora putea obține câștiguri personale.

În noiembrie 2005 N.C.I. a depus o plângere penală și civilă împotriva eroului nostru pentru calomnie. În aprilie 2006 instanța a respins acțiunea penală pe motiv că nu s-a probat intenția de a se aduce atingere reputației lui N.C.I. În schimb, a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe profesorul universitar să achite lui N.C.I. o despăgubire de 3.000 lei pentru prejudiciul moral adus acestuia. Împotriva acestei soluții ambele părți au declarat apeluri care au fost admise. În noiembrie 2006 s-a respins acțiunea penală ca urmare a dezincriminării infracțiunii de calomnie, iar acțiunea civilă a rămas nesoluționată.

În decembrie 2006 N.C.I. a promovat altă acțiune civilă de despăgubiri împotriva eroului nostru pe motiv că afirmațiile acestuia au constituit un atac asupra reputației sale. În aprilie 2007 instanța admite acțiunea și îi acordă lui N.C.I. despăgubiri de 20.000 lei pentru prejudiciul moral suferit. Instanța de apel a menținut această sentință. În recursul formulat de eroul nostru, instanța a menținut soluția dată de judecătorie. În același timp în martie 2008 deja universitatea decide reținerea unei treimi din salariu lunar pentru plata prejudiciului adus lui N.C.I. Profesorul pedepsit, s-a adresat la CEDO.

Ce a constatat CEDO?

Învestită cu soluționarea acestui caz, CEDO   a pronunțat hotărârea din 19 ianuarie 2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 821 din 18 octombrie 2016. Analizând întreg cazul s-a constatat că obligarea reclamantului la plata unei despăgubiri către N.C.I. a constituit o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare. Acesta a urmărit un scop legitim, și anume protecția reputației sau a drepturilor altora prin prezentarea  către presă  a neregulilor depistate în propria universitate.

În cadrul conferinței de presă din august 2005 tema discuției a fost corupția din universitățile din România, ocazie cu care reclamantul a prezentat activitatea profesională a lui N.C.I. , faptul că sub îndrumarea sa s-a comis un plagiat și apoi N.C.I. l-a promovat în postul de lector pe cel care se susține că a plagiat.

Știrile juridice arată că CEDO consideră că afirmațiile reclamantului au vizat probleme importante într-o societate democratică față de care publicul trebuie să fie informat, mai ales că N.C.I. era prorector în acea universitate. În cadrul procesului, reclamantul a încercat să probeze că afirmațiile sale au bază reală, sens în care a prezentat înscrisuri.

Analizând actele din dosar CEDO consideră că acesta a acționat cu bună-credință și din convingerea că era de interes public să dezvăluie aceste nereguli, iar afirmațiile sale nu au constituit un atac nejustificat la adresa lui N.C.I. În plus, instanțele din România nu au stabilit în mod convingător că ingerința i-a cauzat vreun prejudiciu lui N.C.I. personal sau că acestuia i-a fost afectată cariera în mod negativ.

Faptul că reclamantul a fost obligat la despăgubiri de 20.000 lei de către instanțele interne pentru afirmațiile din cadrul conferinței de presă din august 2005, CEDO consideră că suma depășește cu mult salariul avut de profesorul universitar.

Se consideră că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost o măsură necesară într-o societate democratică.

Buni de plată….din nou!

CEDO  a admis cererea și  a obligat statul român să îi achite profesorului universitar în 3 luni de la rămânerea definitivă a sentinței 7.470 EUR pentru prejudiciul material, 4.500 EUR pentru prejudiciul moral și 720 EUR cheltuieli de judecată.

Continuăm să plătim pentru erori judiciare, iar în cazul de față concluzia întregii povești este că  „nu poate fi nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decât pierderea libertății cuvântului.”  (Demostene)