Produs tradiţional, cu reţetă consacrată? Sau doar o înşelătorie?


foodMai este puţin şi ne vom afla în faţa mesei de Paşti! De sărbători tot românul e boier. Mulţi se gândesc deja la bucatele tradiţionale. Pretutindeni se face reclamă unor “produse tradiţionale româneşti”. Însă nu toţi negustorii sunt cinstiţi! Unele produse nu sunt mai tradiţionale decât cele de la hipermarket. Uneori, chiar de-acolo provin

Navigând în oceanul legislaţiei am reperat noutăţi legislative utile celor având afaceri în domeniul alimentar. Aşa cum a putut vedea orice utilizator al unui program legislativ, în Monitorul Oficial 234/2014 a fost publicat Ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrului agriculturii, ministrului sănătaţii şi preşedintelui ANPC, cu numărul 394/290/89/2014, privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti.

Ordinul stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii din sectorul alimentar ce produc şi comercializează produse alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti, în vederea înregistrării în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate (RNRC). Ne lămureşte şi ce înseamnă o reţetă consacrată românească! Astfel, aceasta se referă la un produs alimentar fabricat cu respectarea compoziţiei utilizate cu mai mult de 30 de ani în urmă.

De-acum nu mai merge să adaugi puţin mărar în brânză şi să pretinzi că reţeta era preferata regelui Burebista, care o consuma, conform legendei, cu mazăre şi salată de varză. Acum se lucrează cu documentaţii tehnice, numere de identificare ale produselor şi cu atestatul produsului (eliberat de MADR).

Se complică lucrurile! Dar şcolile de şmecherie, unde principala materie este arta păcălelii, nu se vor închide cât va fi om pe pământ! E-n sarcina sistemului de justiţie, să combată vicleşugul ridicat la rangul de mijloc de dezvoltare personală!

Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate, înfiinţat de către Direcţia generală industrie alimentară din Ministerul Agriculturii, va fi publicat pe internet şi va fi actualizat lunar.

Organizaţiile profesionale din domeniul alimentar vor înainta propuneri de reţete tradiţionale, respectând condiţiile aduse-n prim plan de ultimele noutăţi legislative. Direcţia generală industrie alimentară va întocmi lista reţetelor tradiţionale, pentru fiecare categorie de produse. Lista va fi actualizată periodic!

Se va înfiinţa şi o Comisie tehnică de validare a produselor preparate corespunzător reţetelor consacrate. În alcătuirea sa vor intra: un reprezentant al Ministerului Sănătăţii; doi reprezentanţi ai MADR; un reprezentant al ANPC (şi interesele consumatorilor trebuie susţinute!); trei reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale din industria alimentară (nu puteau lipsi nici ei!)

Involuntar, ne amintim de marele scriitor născut la Haimanale, creatorul unor personaje ca Trahanache şi Farfuridi. Aceştia par să fi descoperit reţeta nemuririi, precum legendarul conte de Saint Germain. De ei n-am scăpat nici azi!

Sub alte nume, “farfurizii” trăiesc pe cârca statului ca-n sânul lui Avraam, fiind membri de vază ai variatelor “comitete şi comiţii”. Există însă şi excepţii! De pildă, o Comisie tehnică de validare a produselor tradiţionale era chiar necesară!

Să-l lăsăm pe Caragiale în odihna sa. Să vedem care-s atribuţiile Comisiei! Aceasta se ocupă de: validarea propunerilor de produse obţinute conform reţetelor consacrate (realizate de organizaţiile profesionale din domeniu), elaborarea cerinţelor sistemului „reţete consacrate”, elaborarea criteriilor de inspecţie şi altele.

Să presupunem, acum, că dumneavostră vreţi să oferiţi publicului un produs tradiţional, cu nădejdea că în curând vă veţi simţi buzunarele pline. Foarte bine! Mai înainte trebuie să vă înscrieţi în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate.

Va trebui să alcătuiţi un dosar cuprinzând documentele următoare (câte trei copii):

– copie de pe actul de identitate al solicitantului sau al împuternicitului;

– certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului.

– cererea-tip pentru înregistrare în RNRC, pe cod categorie şi cod produs;

– dovada autorizării firmei  conform cerinţelor Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare;

– reţeta consacrată, fluxul tehnologic şi utilajele necesare fabricării reţetei;

– contractul de prestări de servicii cu un laborator autorizat;

– schiţa spaţiului cu amplasarea instalaţiilor întrebuinţate;

– capacitatea de producţie a produsului (kg sau litri pe zi);

– opisul cu documentele din dosar.

Unde le veţi depune? Va trebui să vă deplasaţi până la sediul Direcţiei judeţene pentru agricultură în raza căreia se desfăşoară producţia!

Împuterniciţii MADR din direcţiile pentru agricultură judeţene (sau a municipiului Bucureşti) vor verifica dacă documentaţia corespunde prevederilor Ordinului 394/290/89/2014 şi comunică solicitantului existenţa neconcordanţelor, în maximum 15 zile de la înregistrare.

Ce mai urmează? Dacă, până aici totul e-n regulă, urmează să vină în vizită inspectorii, pentru a vedea dacă aspectele descrise în dosar corespund realităţii. La o adică, puteţi constata repede că minciuna are picioare scurte!

Dacă sunteţi un producător de bună-credinţă, în procesul-verbal de constatare al reprezentanţilor MADR va fi consemnată corespondenţa dintre documente şi cele de la faţa locului. Apoi, funcţionarul va culege şi va sigila o mostră din produsul alimentar.

Nu va lua cu dânsul cozonacul sau caşcavalul afumat, să-l împară cu rudele sau cu şefii, ci are să vă predea mostra, pentru verificarea conformităţii sale cu reţeta consacrată românească (publicată pe site-ul MADR) la un laborator autorizat. Cheltuielile verificării? Vă revin!

Oricum, aceste noutăţi legislative sunt mai puţin complicate decât noutăţile din contabilitate. Dar sunt ceva drumuri de făcut. Ce nu face omul pentru a ieşi pe profit?!

Dacă n-au ieşit la iveală nereguli, procesul-verbal de constatare însoţit de raportul de încercare al mostrei examinate în laborator vor fi ataşate dosarului iniţial şi înaintate Direcţiei generale industrie alimentară din MADR, fără a lipsi nici “propunerea de atestare pentru înscrierea în RNRC”. Deja se cam simte miros de birocraţie crescută în voie!

Dacă nici acolo nu-s găsite noduri în papură, produsul va fi înscris în RNRC. Va fi emis un «atestat de produs alimentar obţinut conform unei reţete consacrate româneşti». Rămâne să vă vedeţi produsul împodobit cu logo-ul special, creat de către MADR. Neîndeplinirea condiţiilor de atestare a preparatelor alimentare obţinute conform reteţelor consacrate atrage anularea atestatului produsului alimentar!

Indiferent că vindeţi plăcintă sau telemea în magazin sau la târgul tradiţional de Paşti, nu uitaţi că puteţi fi vizitaţi oricând de inspectorii MADR sau ANPC. Vă vor lua la întrebări cu privire la legalitatea utilizării logo-ului “reţetă consacrată” şi la valabilitatea atestatului.

În rest, vânzare bună! Câştigurile vor depinde şi de dibăcia dumneavoastră nativă într-ale marketingului. Odată, un comerciant spunea că “nu există marfă proastă, ci neguţător nepriceput”. Dar degeaba ai marfă aleasă şi produse autentice, dacă… prăvălia n-are vad!