Procedura verificării cererii de chemare în judecată este lipsită de claritate?


Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură civilă.

Art. 200 C. procedură civilă prevede că în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative dispoziţiile art. 200 C. procedură civilă a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi instituie o procedură de verificare a cererii de chemare în judecată care duce la prelungirea duratei soluţionării procesului, fără ca părţile să fie citate în faţa instanţei pentru a-şi putea susţine apărările. Totodată, această procedură permite judecătorului să hotărască arbitrar, subiectiv, părtinitor şi să urmărească soluţionarea unei cereri prin anularea acesteia. Prin urmare, sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor ar trebui să fie suspendarea cererii, şi nu anularea acesteia.

S-a mai suţinut că, atât timp cât, în cazul acţiunilor de drept comun, dacă se anulează cererea, cetăţeanul poate să se adreseze instanţei cu o nouă cerere, în cazul litigiilor de muncă, cetăţenilor, deşi şi-au exercitat dreptul în termenul prevăzut de lege, le este îngrădit accesul liber la justiţie, întrucât, în situaţia în care depun o nouă contestaţie, se va invoca tardivitatea formulării cererii.

Curtea Constituţională a reţinut că procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei.

Atât timp cât procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor.

Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate reprezintă norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea competenţei sale constituţionale conferite de art. 126 din Legea fundamentală prin care a fost reglementată o procedură care să asigure sesizarea instanţei de judecată cu o cerere de chemare în judecată conformă cu cerinţele prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 306 din 12 mai 2016, paragraful 20). Faţă de vechea reglementare, unde sancţiunea consta în suspendarea judecăţii potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancţiunea anulării cererii introductive, cu consecinţa dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale menţionate.

Prin urmare, prin Decizia nr. 193/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 724/2018, excepţia de neconstituţionalitate prezentată mai sus, a fost respinsă ca neîntemeiată.