Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Este foarte important ca pe parcursul judecăţii să fie respectate toate drepturile pe care le are cei învinuit.
În acest sens se prevede în art. 374 alin. 1) C. procedură penală că primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia. Iar alin. 4) din acelaşi articol prevede că în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa.Dacă inculpatul recunoaşte învinuirea, potrivit art. 375 alin. 1) C. procedură penală, instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
Potrivit ştirilor juridice, aceste dispoziţii au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de necnstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de mai sus instituie o discriminare, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament, între persoanele care se prezintă în faţa instanţei şi recunosc faptele reţinute în sarcina lor şi persoanele care nu se prezintă la judecată. Apreciază că recunoaşterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului ar trebui să se poată face şi în ipoteza în care inculpatul nu se prezintă la instanţa de judecată, în baza dosarului de urmărire penală, sau recunoaşterea faptelor ar putea fi făcută de reprezentantul inculpatului. Totodată, susţine că sintagma “la primul termen” din cuprinsul dispoziţiilor art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională, deoarece limitează termenul până la care se poate face recunoaşterea faptelor. Consideră că sintagma corectă este “până la terminarea cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond”.
Curtea Constituţională reţine că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exerciţiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia.
De asemenea constată că reglementarea condiţiei ascultării de către instanţă a inculpatului constituie o aplicare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală, neputând fi admis ca judecătorului cauzei să nu i se dea posibilitatea de a-l asculta, în mod nemijlocit, pe inculpat, anterior pronunţării cu privire la cererea de recunoaştere a vinovăţiei, în scopul formării convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului.
Din aceste considerente, excepţia nu este întemeiată, fiind respinsă prin Decizia nr. 750/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 95/2017.