Procedura de evacuare este reglementată în Codul de procedură civilă. Astfel, art. 1042 C. procedură civilă prevede că “Cererea de evacuare se judecă cu citarea părţilor, în afară de cazul în care evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicită în baza unui contract care constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii.”
De asemenea pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.
Potrivit ştirilor juridice, aceste dispoziţii au fost criticate invocându-se o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.
Motivarea excepţiei
Se susţine, în esenţă, că posibilitatea judecării procedurii de evacuare fără citarea părţilor, în regim de urgenţă, fără ca întâmpinarea să fie obligatorie, fără oferirea posibilităţii de formulare a cererii reconvenţionale constituie elemente de natură a conduce la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.
Se mai arată că dispoziţiile legale criticate îi conferă reclamantului locator privilegiul de a obţine evacuarea fără respectarea normelor legale referitoare la preavizarea încetării contractului, rezilierea contractului şi a somaţiei privind evacuarea voluntară. Dreptul la apărare este încălcat şi prin prevederea care impune efectuarea unei cercetări judecătoreşti sumare.
Decizia Curţii Constituţionale
Curtea a stabilit că prin faptul că pârâtul nu poate formula cerere reconvenţională, deci nu poate emite pretenţii proprii împotriva reclamantului, nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, având în vedere că, potrivit art. 1.043 şi următoarele din Codul de procedură civilă, procedura evacuării este una contradictorie, în cadrul căreia pârâtul poate depune întâmpinare şi are posibilitatea de a-şi formula apărările necesare.
În această situaţie Curtea a constatat că dispoziţia legală criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar pârâţii nu pot fi consideraţi dezavantajaţi faţă de reclamant în cadrul procedurii speciale a evacuării, având la îndemână mijloacele necesare şi suficiente pentru a-şi formula apărarea.
De altfel, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii armelor constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil care urmăreşte crearea unui just echilibru procesual între părţile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părţilor, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părţi, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015).
Curtea reţine că autorul acesteia nu motivează în ce fel dispoziţiile legale criticate înfrâng principiul constituţional al universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor. În lipsa unei motivări instanţa constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei ca pe cale de deducţie să formuleze, respectiv să răspundă unor posibile critici de neconstituţionalitate, întrucât acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu.
Din aceste motive a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 488/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 842/2016.