Pensionarii vor plăti eliberarea adeverinței de asigurat de către Casa Națională de Pensii


old Mulți cred că odată ajunşi la vârsta pensionării vor uita de grijile și problemele de la serviciu și vor avea timp să se plimbe, să vadă locuri în care doar cu mintea au călătorit.

Realitatea contrazice dorințele pensionarilor… Majoritatea au înțeles că obligația de a plăti în continuare taxe nu s-a încheiat odată cu dobândirea statutului de pensionar.

Cu titlul de știri juridice, legiuitorul a stabilit prin Decizia 1/2014 care este comisionul și tariful perceput de Casa Națională de Pensii Publice și de casele teritoriale de pensii la efectuarea unor operațiuni care nu sunt legate de stabilirea și de plata pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale din sistemul public de pensii. Acest program legislativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 405 din 2 iunie 2014, dată la care intră în vigoare.

Care sunt tarifele și comisioanele ce vor fi plătite de pensionari și pentru ce operațiuni?

Probabil că pentru mulți pensionari faptul că trebuie să mai scoată din buzunar bani pentru alte taxe, nu va reprezenta o problemă pentru că „pensionar mușcând din pâine/Îi spune-amicului Adam/N-am grija banului de mâine…/Findcă nu-l am!” (Gheorghe Gurău)

Să presupunem că un pensionar pierde un proces și este obligat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să achite cheltuielile de judecată sau alte pretenții ale părții adverse. În acest caz, executorul judecătoresc învestit cu punerea în executare a hotărârii va face adresă la casa de pensii pentru a afla veniturile obținute de pensionarul-debitor.

Pentru eliberarea adeverințelor care conțin informații necesare executării silite solicitate de către executorii judecătorești, taxa este 17 lei. După ce este informat executorul privind cuantumul pensiei obținute de cel vizat, casa de pensii va fi obligată, în calitate de terț poprit, să oprească din pensia debitorului și să vireze banii spre creditor.

Pentru această operațiune, casa de pensii va percepe un comision de 3% din suma reținută, care se va încasa prin reținere direct de la pensionar. Rețineți că, dacă vă aflați într-un asemenea caz, vi se poate reține din pensie cel mult o treime. Dacă sunt mai mulți creditori care solicită bani de la pensionarul debitor, atunci i se va putea reține cel mult jumătate din pensie.

O altă taxă pe care o va suporta din buzunar pensionarul va fi în cuantum de 15 lei, dacă solicită eliberarea certificatului privind stagiul de cotizare în sistemul public sau o adeverință care atestă calitatea, venitul asigurat și/sau stagiul de cotizare.

Cu titlu de știri juridice, legiuitorul a precizat că taxa de 15 lei se va achita pentru fiecare certificat/adeverință în parte. În “generozitatea” sa, legiuitorul a păstrat tot tariful de 15 lei, care se va achita dacă asiguratul de drepturi de asigurări sociale va solicita, în cadrul aceleiași cereri, mai multe certificate privind stagiul de cotizare sau adeverințe privind calitatea de asigurat, venitul și stagiul de cotizare realizat.

Pot fi situații în care actualul pensionar să fi lucrat în două sau mai multe județe și să solicite adeverințe privind calitatea de asigurat, venitul și stagiul de cotizare realizat de la o singură casă de pensii. Chiar dacă adeverința va fi eliberată și de o altă casă de pensii decât cea sesizată, tariful rămâne tot 15 lei.

Dacă o persoană solicită informații de interes public, trebuie să știți că autoritățile și instituțiile publice, în speță casele de pensii, au obligația să asigure accesul la acestea. Rețineți că nu trebuie să vă justificați solicitarea de a cere să vi se comunice informațiile de interes public dorite, pentru că se prezumă că ele se află la dispoziția tuturor, astfel încât chiar și simpla curiozitate poate sta la baza unei astfel de cereri.

În urma unei cereri scrise prin care petentul indică ce informații de interes public dorește să îi fie aduse la cunoștință, i se va răspunde în termen de 10-30 zile. Dacă solicitarea de informații implică realizarea de copii de pe documentele deținute de autoritatea sau instituția publică, costul serviciilor de copiere este de 0,5 lei/pagină.

De exemplu, oricine poate fi îndreptățit să solicite informații publice privind sursele financiare, bugetul, bilanțul contabil, dar nu va putea folosi acest mijloc de informare pentru a afla date cu caracter personal (nume, prenume, CNP sau cuantumul pensiei altuia). Abia după ce veți achita tariful aferent operațiunii solicitate și există confirmarea plății, se va procesa cererea dumneavoastră.

Unde se achită taxele stabilite prin acest program legislativ?

Cei interesați vor achita tarifele stabilite de legiuitor fie la casieria caselor teritoriale de pensii, fie la Casa Națională de Pensii Publice, după caz, fie prin ordin de plată în contul 22.36.03.50 “Alte venituri” al bugetului asigurărilor sociale de stat, deschis la unitățile Trezoreriei Statului.

Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie!

Partea bună în acest program legislativ este că taxele au rămas la nivelul stabilit de casa de pensii în 2012. Partea mai puțin plăcută este că au fost eliminate anumite servicii, care, acum doi ani erau gratuite.

Astfel, în 2012 nu se percepea niciun tarif pentru eliberarea la cererea pensionarilor care primeau drepturi bănești în baza unor legi cu caracter special (pensie de urmaș pentru eroii martiri, pensia de handicap) a adeverințelor privind calitatea și/sau cuantumul pensiei, pentru eliberarea la cerere de către altă casă teritorială de pensii sau de către casele de pensii sectoriale a adeverințelor privind stagiul de cotizare realizat în sistemul public.

Își pot permite toți pensionarii tarifele stabilite de acest program?

Mulți pensionari privesc abătuți la fluturașul de pensie și „purtând cojocul vechi și chel/În iarnă tremur ca un gel/Și mă gândesc eu, pesimist:/ Cu pensia n-o să rezist!” (Iconița Octavia Micu).

Indiferent că suntem pensionari sau încă lucrăm cu spor într-o întreprindere, cu toții „am înțeles că din salarii și pensii nu se poate trăi. Din fericire, viața nu este obligatorie.” (Rade Jovanovic) Cu fiecare act legislativ se mai nasc niște taxe, pentru că „taxele cresc fără ploaie” (proverb evreiesc).

Privind cu realism în jur, constați cu tristețe că „pensiile se țin mai bine decât pensionarii. Nu se schimbă cu anii!” (Vitomir Teofiloc) și că „or fi moartea și taxele inevitabile, dar n-ar trebui să fie o legătură între ele.” (J.C.Watts)