O dispoziţie din Legea privind procedurile de prevenire a insolventei, motiv de sesizare CCR


Regulile în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei sunt stabilite de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit art. 262 din Legea 85/2014 deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului – sindic. Iar în alineatul 4 al aceluiaşi articol se prevede că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.

Cele menţionate mai sus au atras mai multe critici, potrivit ultimelor ştiri juridice, printre care şi o excepţie de necosntituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a arătat că în ceea ce priveşte creanţa sa, aceasta nu poate fi înscrisă în tabelul de creanţe decât sub condiţie, deoarece, prin suspendarea judecăţii cauzei ca urmare a prevederilor criticate cu privire la falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, este lipsit de posibilitatea de a obţine un titlu care să-i consfinţească o creanţă certă, lichidă şi exigibilă pe care să o valorifice în procedura insolvenţei.

În acest context, precizează că pretenţia la despăgubire nu întruneşte nici condiţiile de certitudine, lichiditate şi exigibilitate cerute de lege pentru a fi acoperită de Fondul de garantare a asiguraţilor prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6 – a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

Mai mult, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul său se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie.

În concluzie, din examinarea prevederilor criticate, precum şi având în vedere interpretarea logică şi sistematică a tuturor prevederilor în materie, Curtea a decis că nu se poate reţine că art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 este contrar principiului accesului liber la justiţie.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 36/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 431/2018.